6.500 de doze de vaccin antigripal au ajuns, în cursul săptămânii trecute, la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. Reprezentanții instituției au anunțat că acestea vor fi distribuite medicilor de familie din județ pentru imunizarea populației. După cum a explicat dr. epidemiolog Ligia Marincaș -director DSP Sălaj, aceasta este a treia tranșă de vaccin antigripal pe care instituția a primit-o de la Ministerul Sănătății, pentru sezonul rece 2019-2020. Prima tranșă a ajuns la mijlocul lunii septembrie, iar a doua tranșă o lună mai târziu. Prima tranșă, 650 de doze, a fost distribuită în spitalele din județ și la Serviciul de Ambulanță Județean, pentru imunizarea personalului medical și auxiliar, iar a doua tranșă, 6.500 de doze, la medicii de familie din județ. Au fost imunizate, până în prezent, peste 6.400 de persoane din grupele de risc. În total, județului Sălaj i-au fost repartizate 13.650 de doze, dintr-un total alocat de 19.500 de doze de vaccin împotriva gripei. Ultima tranșă, respectiv 6.500 doze, va fi repartizată medicilor de familie până la mijlocul lunii decembrie, conform estimărilor. Grupele de populație considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală, sezon 2019-2020 sunt: persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane; copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni; gravide; medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariați ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoane, adulți şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt și persoane cu vârsta peste 65 de ani. În județul Sălaj, în acest sezon, a fost înregistrat un caz de gripă, la un copil de trei ani. Campania de vaccinare a Ministerului Sănătății este gratuită.