Depozitele bancare nu mai reprezintă de mult o opțiune avantajoasă pentru clienți. Din contră, este o opțiune care, în final, te duce la pierdere având în vedere faptul că, pe lângă aceea că banca îți folosește banii fără să-ți dea la sfârșitul perioadei de economisire măcar 5 bani, ți se mai și ia din suma pe care ai depozitat-o, fiindcă trebuie să plătești comisioane atunci când lichidezi depozitul. Prin urmare, și cu banii folosiți de bancă, și cu pierdere la sfârșitul perioadei. Este bine care cei care se mai gândesc să cadă în plasa băncilor, acceptând să-și ducă economiile crezând că vor avea o dobândă, așa cum ar fi cât se poate de firesc, să se gândească de două ori înainte de a face acest lucru. O analiză efectuată de economica.net scoate la iveală acest adevăr pe care trebuie să-l cunoască fiecare client. Prima bancă din istoria post decembristă la care a apărut dobânda de zero la sută este BRD. Cu toate acestea, chiar dacă banca franceza oferă dobânda zero la sută, din cauza comisioanelor bancare, pierderile din depozit sunt mai mari la Unicredit și ING Bank decât la banca franțuzească. Astfel, un depozit de 2.000 de euro constituit la BRD, cu dobândă zero la sută, aduce o pierdere de 20 de euro la finalul perioadei de economisire. În cazul Unicredit, unde dobânda este de 0,15 la sută, pierderea este de 21 de euro, iar la ING Bank, cu o dobândă de 0,10 la sută, pierderea este de 22 de euro. La solicitarea economica.net, BRD a explicat de ce banca este pusă în situația de a oferi dobândă zero. „Contextul de piaţă larg, la nivel internaţional, este caracterizat de rate reduse sau chiar negative ale dobânzilor. Dar situaţia actuală deschide apetitul pentru alternativa reprezentată de fondurile mutuale, care fac de asemenea parte din clasa produselor de economisire / investiţii. De exemplu, filiala noastră BRD Asset Management şi-a crescut, de la începutul anului, activele cu 25 la sută, iar numărul de clienţi cu peste 50 la sută, deci situaţia stimulează piaţa fondurilor mutuale, care dovedesc că sunt o alternativa reală la depozitele bancare”, au precizat reprezentanţii BRD. La sfârşitul lunii august, Raiffeisen Bank a decis că toate depozitele în euro ale populaţiei şi ale IMM-urilor nu mai prezintă interes pentru bancă, şi au solicitat clienţilor care aveau depozite deschise în acreastă monedă să vină să le lichideze. „Raiffeisen Bank a derulat în luna iunie o acţiune de simplificare a gamei de produse şi servicii existente în portofoliu, respectând articolul 1.276 din Codul Civil si clauzele Condiţiilor Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare. Această acţiune s-a concentrat pe portofoliul de depozite în euro, USD sau lei retrase pe parcursul ultimilor ani din oferta băncii”, a comunicat Raiffeisen Bank. În rest, dobânzile la depozitele populaţiei în euro se situează între 0,85 la sută şi 0,1 la sută, în funcție de bancă. Dacă depui 2.000 de euro pe 12 luni astăzi într-o bancă, doar 10 bănci îți mai oferă valoarea integrală a depozitului plus ceva profit, între 12 eurocenți şi 15 euro. Alte 13 bănci (majoritatea dintre ele aflate în top 10 bănci) ne oferă la finalul perioadei de economisire mai puțini bani decât cei 2.000 de euro depuși, după plata comisioanele bancare. În cazul celor 13 bănci, pierderile merg de la 36 de euro cenți la peste 22 de euro. În zona euro, obligaţiunile mai multor guverne au yielduri negative. Cele germane sunt un etalon în acest sens. Banca Japoniei experimentează cu dobânzile negative din 2016 pentru a da un impuls economiei care stagnează de un deceniu şi jumătate, iar analiştii de la JPMorgan cred că instituţia, una dintre cele mai puternice bănci centrale din lume, se va duce şi mai adânc în teritoriu negativ în septembrie.