Una dintre cele mai mari dureri ale Zalăului – șoseaua de centură – rămâne pe mai departe consecința amânărilor, păcălelilor, promisiunilor găunoase care iată, nu se mai termină de ani. Turuie ca papagalii, enervanți și tot mai lipsiți de credibilitate toți, la unison. Da, sună urât, sună trist, dar acesta este adevărul. De la șeful de tristă amintire al CNAIR, veșnic cu tolba plină de promisiuni goale, personaj scos din funcție între timp, până la ministrul Muncii, al Transporturilor, ministrul Dezvoltării, șefi de instituții, edili și toată suflarea oficială, responsabilă mai mult ori mai puțin pentru continuarea acestui proiect întins pe o decadă, iată, în acest municipiu – șoseaua ocolitoare. Riscăm până și noi, jurnaliștii, să fim loviți de indignarea cetățenilor care nu mai cred o iotă din ceea ce scriem referitor la acest subiect. Păi, cine să mai creadă? Pe ce baze?
S-au jurat pe rând în fața zălăuanilor că șoseaua de centură tronsonul doi va deveni realitate. Îmi este pur și simplu jenă să vă mai spun, să adun toate articolele, materialele, editorialele scrise de mine și de colegii mei, inclusiv cei de la celelalte publicații sălăjene cu care am făcut front comun pe acest subiect, poate cel mai lovit de ghinioane, nepăsare și minciună din câte au existat vreodată la noi. Au venit, pe rând, la Zalău– dacă ar fi să luăm doar comunicatele și jurămintele aferente anului în curs – comisii și comitete de la București – Guvern, CNAIR. Au recitat, pe rând, promisiuni, s-au jurat cu mâna pe contracte, au bălmăjit, pus, scos, pus din nou și scos din nou o amărâtă de licitație pe SEAP și suntem și în prezent în același stadiu în care eram acum 5 ani. Oferta plus procedura nu sunt nici astăzi pe SEAP iar fiecare aruncă pisica moartă de la București la Zalău și invers. S-a făcut un studiu de fezabilitate în cea mai mare batjocură, fiind luat, cu copy-paste, un studiu de la o lucrare similară din Arad și băgat sub nasul autorităților de la Zalău – adică, batjocură mai mare din partea unei firme plătite cu bani grei să facă un astfel de studiu, evident, nu există. Nimeni nu mai crede nimic iar noi suntem puși literalmente în imposibilitatea de a mai da vreo veste legată de acest serial-foileton care împlinește în curând un deceniu.
Toate acestea după alți ani în care ne-am luptat cu gradații din Armată cu Poligonul vieții și terenurile oamenilor, mută poligonul, nu-l muta, ia-l de acolo, ba lasă-l unde el, exproprieri neterminate și așa mai departe, că ne apucă Paștele 2020 dacă reluăm fiecare sincopă și bubă din acest proiect. Concluzie, octombrie 2019? Nu avem șosea de centură completă, doar un tronson, și acela făcut cu scremete și sacrificii de parcă am fi ridicat în Zalău vreun zgârie-nori. Există șosele de centură în orașe mai mici decât Zalăul, în toată țara, orașe care nu sunt reședință de județ. Până și Jiboul are șosea de centură. Răstimp, traficul zălăuan este literalmente sub pericol de nenorocire, având în vedere două aspecte cruciale, poluare – atât cea fonică, dar și cea atmosferică, dar și pericolul ce planează asupra pietonilor, conducătorilor auto care sunt nevoiți să facă slalom printre TIR-uri și basculante care ne ne fac praf drumurile, curățenia din oraș lși confortul la care avem dreptul. Nu vp mai spun de casele celor care locuiesc pe străzile transformate în șosea de centură, străzi din centru municipiului. Casele acestor oameni crapă din temelii, se scutură zi și noapte sub roțile autotrenurilor. Toamna trecută v-am spus, tot prin intermediul articolelor noastre, că licitația începe la primăvară. În mai, ministrul Cuc s-a jurat că reziliază, taie și spânzură, dacă în câteva zile licitația nu va fi acolo unde trebuie să fie. A fost, dar n-a mai fost, după aceea. A trecut și primăvara, a trecut și vara, suntem imediat în luna octombrie iar licitația nu este pe SEAP. Cei din primărie spun, pe repeat, același lucru. “La primăvară!”.
Despre asta este vorba în Zalău. Departe de orice urmă de răutate – nu vreau să pun într-un con de umbră lucrurile bune care s-au făcut. Nu sunt multe, dar sunt. O fântână, o reabilitare de stradă, o investiție aici, alta dincolo. Sunt firești, pentru că de-aia sunt bani la buget, de-aia plătim salariile celor din primărie, taxe și impozite, de-aia vin bani de la Guvern. Însă, multe dintre acestea sunt lucrări firești, oricât le-ar farda și împopoțona cineva în investiții majore. Marile dureri ale Zalăului zac, în continuare, sub turuiala promisiunilor. Iar șoseaua de centură este poate cea mai mare rană deschisă a acestui municipiu, o rană care nu se va vindeca, iată, nici în deja proverbialul 20-20.
asemenea se poate spune de 22 decembrie 1989, o TEAPA, pentru zalauani, pregatiti-va de receptia finala a lucrarilor, care urmeaza sa fie facuta, se apropie termenul final de executie pe hirtie, dar in realitate ……, nimic facut ca lumea 100%, povesti…… viceprimarul
( nu ales de noi prin vot, ci ajuns in functie prin conjunctura politica, a nu uita ca e acolo totusi prin votului oamenilor, si nu oamenii sunt la cheremul lui), trimite lumea la plimbare, daca ridica probleme, mai ales cei de pe extensiile strazii principale, ii dirijeaza spre campania de apa, care ar fi responsabila cu introducerea canalizarii, vorbe vorbe vorbe, dar sa nu uite ca vine vremea sa se mologeasca si ei pentru voturi!
str 22 decembrie o sa fie la fel de proasta ca si str Closca
nu o sa poti circula pe carosabil, dar nici pe trotuoare
sa-i trasneasca Dumnezo pe cei responsabili
asemenea se poate spune de 22 decembrie 1989, o TEAPA, pentru zalauani, pregatiti-va de receptia finala a lucrarilor, care urmeaza sa fie facuta, se apropie termenul final de executie pe hirtie, dar in realitate ……, nimic facut ca lumea 100%, povesti…… viceprimarul
( nu ales de noi prin vot, ci ajuns in functie prin conjunctura politica, a nu uita ca e acolo totusi prin votului oamenilor, si nu oamenii sunt la cheremul lui), trimite lumea la plimbare, daca ridica probleme, mai ales cei de pe extensiile strazii principale, ii dirijeaza spre campania de apa, care ar fi responsabila cu introducerea canalizarii, vorbe vorbe vorbe, dar sa nu uite ca vine vremea sa se milogeasca si ei pentru voturi!