Vortex polar peste regiunea de Nord-Vest. Temperaturile scad în Sălaj

O masă de aer de origine polară va intra în spaţiul georgrafic al ţării noastre, începând de marti. Vremea se va răci treptat în jumătatea de Nord a ţării, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureş, Banat, Crișana, dar și în Nordul Moldovei şi al Transilvaniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va şi ploua, marţi”, au spus reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, de miercuri se răceşte şi în jumătatea de Sud, şi se ajunge la temperaturi de 26 de grade, de la 32, iar pe partea de Nord vor fi 16 grade, în scădere de la 18 grade. Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineaţa, în depresiunile intramontate vor fi temperaturi sub zero grade şi brumă. De vineri, vremea intră într-o uşoară ameliorare, cu dimineţi răcoroase, dar zilele vor fi plăcute. În acest fel, putem aștepta ca și în Sălaj, în weekend, temperaturile să crească ușor. Sunt și condiții de ploaie slabă, iar diminețile și nopțile vor fi tot mai răcoroase astfel încât în nopțile de joi și vineri minimele pot atinge valori de 2- 3 grade.

 

Leave a Comment