HC Zalău, dintr-un derby în altul

La doar câteva zile de la duelul cu CSM Bucureşti, în care a obţinut un rezultat de senzaţie, învingând cu 25 – 24 formaţia din Capitală, HC Zalău susţine un nou duel extrem de dificil. Echipa antrenorului Gheorghe Tadici va evolua miercuri dimineaţa, începând cu ora 11, pe terenul formaţiei SCM Craiova, care a câştigat în prima etapă cu 24 – 22 la Bistriţa.

„Mă bucur pentru jucătoare, fiindcă ştiu cât s-au pregătit în această vară. Toată lumea ne retrograda la început, dar le-am spus fetelor să aibă încredere în ele. Acelaşi lucru le-am spus şi la pauză, pentru că o jucătoare străină nu poate să aibă spiritul de sacrificu pe care îl are o româncă. Ne-au ajutat şi portarii în momente bune. Am jucat bine tactic şi puteam obţine o victorie şi mai clară. Este o victorie mare, una de şase puncte. Îmi pare bine că fetelor le creşte moralul şi încep să aibă încredere în ceea ce facem şi ce antrenăm. Urmează un meci şi mai greu la Craiova. Nu vreau să fac declaraţii aiurea, ne ducem şi la Craiova să jucăm cât mai bine, dar întâlnim o echipă foarte experimentată, cu obiectiv de primele patru”, a declarat Gheorghe Tadici.

În prima etapă s-au mai înregistrat rezultatele: Gloria Buzău – „U” Cluj 32 – 22, Rapid Bucureşti – Corona Braşov 20 – 30, SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila 24 – 18, HCM Slobozia – CSM Slatina 25 – 25, Minaur Baia Mare – Măgura Cisnădie 25 – 25.

Programul complet al etapei a II-a: Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa, CSM Bucureşti – Gloria Buzău, „U” Cluj – Minaur Baia Mare, CSM Slatina – SCM Râmnicu Vâlcea, Măgura Cisnădie – HCM Slobozia, SCM Craiova – HC Zalău, Corona Braşov – Dunărea Brăila.

foto: Mircea Pauşeniuc

 

Leave a Comment