Ne întrebăm adesea ce semnificație are denumirea străzii pe care locuim. Toponimia străzilor se află în strânsă legătură cu anumite perioade istorice, cu personalități ce au trăit aici. Vă propunem un serial pe această temă cu străzile din Zalău.
Alimpiu Barbulovici s-a născut în data de 6 august 1834 în localitatea Chilioara, Sălaj, fiind protopop greco-catolic și vicar foraneu al Vicariatului Silvaniei, publicist, președintele al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni și al ASTRA din Comitatul Sălaj.
Tatăl său, Alexandru (1807-19 ianuarie 1869), născut în comuna Crăciunel de lângă Blaj, era prieten cu vicarul Silvaniei, Isidor Alimpiu (1824-1835). Acesta îi face vicarului o vizită la Șimleu Silvaniei în vara lui 1830. La sfatul său s-a căsătorit cu fiica preotului din Prodănești în 1831. În anul următor este hirotonit preot pentru parohia Chilioara, unde a păstorit timp de 38 de ani, fiind o vreme și protopop de Oarța de Jos. În timpul pastoririi sale în localitatea Chilioara, conform recensământului din Transilvania, în anul 1850 localitatea avea 609 suflete, din care 603 greco-catolici și 6 reformați. Pr. Alexandru Barboloviciu a avut 4 feciori si 3 fete : Alexandru, mare proprietar în Chilioara, decedat la vârsta de 62 de ani; Alimpiu, viitor Vicar foraneu de Șimleu; Isidor, preot în Vârșolt, decedat în anul 1872 la numai 30 de ani de viață și 6 de preoție; despre al patrulea fecior nu se stie nimic; despre cele trei fete, Sofia, Ana și Iustina înafară de nume alte date despre ele nu se cunosc.
Alimpiu a urmat cursurile școlii normale și gimnaziale la Șimleu Silvaniei. La 1 septembrie 1850 a fost înscris în clasa a VII-a la Gimnaziul Piarist din Cluj, iar la 14 septembrie 1852 a fost trimis de Alexandru Sterca-Șuluțiu pentru completarea studiilor gimnaziale, la Trnava (astăzi în Slovacia). După terminarea gimnaziului a fost trimis tot de mitropolitul Alexandru Sterca-Șuluțiu la Seminarul Central din Budapesta, pentru a studia teologia. În 1858 s-a întors de la Budapesta și a fost numit oficiant în Cancelaria Diecezană de la Gherla, cu perspective de a ajunge profesor de teologie. Nu a acceptat însă cariera didactică, drept pentru care în vara anului 1859 a fost numit preot în comuna Borșa, Cluj. Barbulovici a făcut parte din pătura preoțimii fără avere. A fost membru în senatul scolastic din Comitatul Dăbâca. În anul 1861 a fost invitat la Congresul Național al Astrei de la Sibiu, la care însă nu se știe dacă a participat.
La 6 septembrie 1873 episcopul de Gherla îl numeste pe Alimpiu Barbulovici vicar al Silvaniei, paroh al Șimleului, protopop de Crasna și Valcău. La fel ca și Demetriu Coroianu, a fost și el președinte al Departamentului Astrei din Șimleu, cele două adunări generale ale Astrei din 1878 si 1908 având loc sub conducerea sa. În anul 1871 a fost ales președintele Despărțământului “Astrei” din Sãlaj. În calitate de președinte a organizat douã adunãri generale la Șimleu: prima în 6 august 1878, iar a doua în 6 august 1908. La 15 mai 1874 a fost ales și presedinte al “Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni”, functie pe care a îndeplinit-o timp de 11 ani. Din 1881 a fost membru fondator și membru de încredere al “Reuniunii Femeilor Române Sãlãjene”, din 1888 a fost membru fondator și primul președinte al Institutului de Credit și Economii “Silvana”, membru pe viațã al Societãții pentru crearea unui fond de teatru românesc. În locuința sa din Șimleu s-a hotarât cine să facă parte din delegația ce avea să ducă Memorandul românilor la Viena în anul 1892. Tot în vremea pastoririi lui Barboloviciu, în 1893, biserica nouă din Șimleu a fost pictată și i s-a pus iconostas. Alimpiu Barboloviciu a fost cel mai longeviv în functia de vicar foraneu al Sălajului (1873-1913); i-a urmat în funcție Alexandru Gheție (1914-1922). A ținut o corespondență continuă cu George Bariț și cu alte personalități ale vremii. A colaborat la mai multe publicații: „Sionul Român”, „Amvonul”, „Foaia bisericească, literară și scolastică” etc.
Barbolovici a avut 3 copii: Virgil sub-judecător; Cornel mașinist; Simion teolog – la Gherla. Soția sa, membră activă în comitetul Reuniunii Femeilor Sălăjene, a decedat la 27 iunie 1896. La 19 ianuarie 1914 vicarul Silvaniei se retrage la Bocșa, Sălaj, unde fiul său Simion Barbulovici era preot. Cu aceasta ocazie s-a făcut o ceremonie la casa vicarială din Șimleu Silvaniei, în cinstea lui. O pneumonie l-a răpus în ziua de 10 decembrie 1914. Trupul său a fost așezat în curtea bisericii de lemn din Bocșa, lânga mormântul lui Simion Bărnuțiu. În 1948 rămășițele lui Barboloviciu au fost mutate în interiorul mausoleului din Biserica Greco Catolică din Bocșa.
Daniel Mureşan
