Băuturile răcoritoare ar putea fi scumpite înceoând din toamna acestui an, prin aplicarea unei taxe suplimentare ce are în vedere răcoritoarele ce au un conținut ridicat de zahăr. Astfel, la propunerea Ministerului Sănătăţii se are în vedere introducerea sub formă de acciză nearmonizată a unei taxe pentru băuturile răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr de cel puţin 5 grame la 100 de mililitri (ml) pe produs. „Măsura are ca scop descurajarea consumului de produse nesănătoase (…). O astfel de măsură există în mai multe state europene, ca de exemplu în Marea Britanie (model pe care la avut şi România în vedere), Danemarca, Franţa, Ungaria şi Finlanda”, au precizat sursele citate. Potrivit acestora, acciza nearmonizată va fi de 0,8 lei/litru pentru 5-8 grame/100 de ml şi de un leu pe litru pentru mai mult de 8 grame pe 100 ml şi va fi datorată de producători, de importatori sau de cei ce vor achiziţiona intracomunitar. „Impactul este semnificativ, de 320 milioane lei în patru luni de aplicare. În principiu se are în vedere aplicarea din luna septembrie”, au mai spus sursele citate, care au subliniat că în România consumul de băuturi răcoritoare este 80 de litri/persoană/an. O băutură tip cola conține peste 10 grame de zahăr la suta de mililitri de produs, ceea ce înseamnă că un litru dintr-o astfel de băutură (este valabil și pentru sortimentele cu gust de fructe) conține peste 100 de grame de zahăr, o cantitate uriașă și care ne pune într-un pericol grav sănătatea, mai ales dacă obișnuim să consumăm frecvent astfel de băuturi.