Sute de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii rutieri, conducătorilor auto care au fost depistaţi vorbind la telefonul mobil, în timpul mersului. În perioada 1 ianuarie-30 iunie poliţiştii rutieri au aplicat în total 445 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au fost depistaţi vorbind la telefonul mobil, în timpul mersului. Această faptă contravenţională este prevăzută în clasa I de sancţiuni (2-3 puncte amendă şi două puncte penalizare), din O.UG. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Nu folosi telefonul mobil în timp ce conduci! Dacă trebuie să vorbeşti la telefon, trage pe dreapta sau opreşte într-o parcare. Şoferii care vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc nu observă peste jumătate din evenimentele care se întâmplă în trafic , probabilitatea să fie implicaţi într-un accident fiind ridicată. Nu tasta când conduci! Lasă mesajele sau verificarea contului de Facebook, Instagram sau alte aplicaţii pentru altă dată. Studiază dinainte traseul pe care vrei să mergi. Dacă foloseşti un sistem de navigare/GPS, programează-l înainte de a porni la drum şi foloseşte setările audio pentru indicaţii, evitând astfel să îți îndepărtezi atenția de la trafic, fie doar și pentru câteva secunde.