Rezultatele finale, după contestații, din cadrul Concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2019, desfășurat în cursul acestei luni la Centrul de concurs Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău s-au afişat marţi – 30 iulie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj au depus contestații 58 dintre cei 276 candidați. Au fost admise 54 contestații, din care 36 cu note mai mari decât nota inițială și 18 cu note mai mici, iar pentru 4 lucrări s-a păstrat nota inițială, în urma recorectării. După soluționarea contestațiilor, cinci cadre didactice au obținut note peste 7 șapte, rata de promovare crescând de la 39,86 la sută inițial la 41,67 la sută. Din punct de vedere statistic, la finalul concursului, situația este următoarea: 65 note sub 5 – 23,55 la sută, 96 note între 5 și 6,99 – 34,78 la sută, 113 note între 7 și 9,99 – 41,67 la sută, două note de 10 (una la disciplina religie, cultul penticostal, alta la disciplina economic, administrativ, poștă). Cadrele didactice care au obţinut minimum nota 7 (șapte), la acest concurs, pot obţine unul dintre cele 38 posturi titularizabile. Pentru concurenţii care au obţinut note între 5 şi 6,99 există şi posibilitatea de a ocupa un post pe o perioadă determinată, respectiv pe un an şcolar. Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), ”Candidatul fără statut de titular în învățământul preuniversitar care participă la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2019, și nu obține cel puțin nota 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul acestui concurs nu poate fi încadrat, în anul școlar 2019-2020, pe un post didactic/ catedră a cărui/a cărei ocupare se realizează în baza disciplinei la care candidatul nu a obținut nota 5 (cinci)”.