SCM Zalău a susţinut miercuri după-amiaza a doua partidă de verificare din această vară, întâlnind pe teren propriu AFC Comuna Recea, formaţie în faţa căreia a pierdut în urmă cu o săptămână cu scorul de 0 – 3.
În „11”-le Zalăului, antrenorul Alexandru Pop a trimis şi câţiva jucători veniţi în probe de joc, printre ei regăsindu-se fundaşul Răzvan Dulap, fost component al echipei FC Zalău, jucător ce a mai activat la Universitatea Cluj, ASA Târgu Mureş, Metalurgistul Cugir, CSM Reşiţa şi FC Hunedoara.
Zălăuanii nu au început rău partida, iar după doar câteva minute de joc au avut şansa de a deschide scorul, dar mingea a lovit bara porţii apărate de Alin Bota.
Ocaziile gazdelor au fost tot mai rare până la pauză, în timp ce oaspeţii au reuşit deschiderea scorului prin Cristian Ene, după o pasă greşită trimisă în marginea careului de fundaşul Dulap.
Antrenorul Alexandru Pop a făcut o serie de modificări la scurt timp de la reluare, însă SCM Zalău tot nu a reuşit să înscrie. Au făcut-o, tot oaspeţii, prin Viorel Chinde, scorul final al partidei fiind 0 – 2.
SCM Zalău: Băican – R. Pop, Varga, Dulap, Humadi, Irimeş, Saroşi, Costea, Duma şi Marin. Au mai evoluat: A.Pop – Mare, Benea, Turcu, Lazăr, Supuran, Chende, Chifor şi Hozan. Antrenori: Alexandru Pop (principal) şi Claudiu Cornaci (secund)
goie si alin pop la scm, multumim psd!!!