Evenimentul mai mult sau mai puțin așteptat de zălăuani, Zilele Zalăului, aduce odată cu venirea lui și neajunsuri, cel puțin pe segmentul circulației rutiere. Pentru că autoritățile nu au fost capabile nici în acest an să mute evenimentul într-un loc în care atât mizeria, aglomerația cât și blocarea circulației să fie evitate, și de această dată Primăria a anunțat blocarea mai multor sectoare de drum, astfel:
Joi, 25 iulie 2019, începând cu ora 18 se va bloca circulația pe următoarele străzi: Parcului, de la intersecția cu 22 Decembrie 1989, până la intersecția cu strada Decebal. Va fi blocată și strada Simion Oros, de la intersecția cu Parcului până la intersecția cu Unirii. Joi, 25 iulie 2019, începând cu orele 20, strada 22 Decembrie 1989 (Crasnei), va fi blocată de la intersecția cu Gheorghe Doja, până la intersecția cu strada Constantin Dobrogeanu Gherea. Blocarea parcărilor din zona centrală a Zalăului: joi, 25 iulie 2019, ora 0, o parte din parcarea adiacentă Primăriei Municipiului Zalău va fi blocată, pentru amenajarea zonei de spectacole. Parcarea de pe strada Simion Oros, peste drum de Hala Agroalimentară,parcarea va fi blocată, de asemenea, acolo unde se va amplasa o zonă de distracție.
Joi, 25 iulie 2019, ora 18, parcarea din fața Casei Municipale de Cultură de pe strada Gheorghe Doja va fi blocată, iar parcarea de pe strada 22 Decembrie 1989, de la intersecția cu strada Gheorghe Doja, până la intersecția cu strada Parcului, inclusiv parcarea laterală de pe Parcului, vor fi, de asemenea, blocate. Parcarea adiacentă Primăriei Municipiului Zalău va avea și ea accesul restricționat. Toate estricțiile sunt valabile până luni, la orele dimineții. Sâmbătă, 27 iulie 2019, în intervalul orar 11.30-17 se va bloca stația de TAXI din zona Clădirii Transilvania, cu relocarea taxiurilor pe aleea din fața sediului Direcției de Tineret și Sport. Traseele de acces spre locul evenimentului, precum cele de dispersare, vor fi strada Simion Oros, strada 22 Decembrie 1989, Piața 1 Decembrie 1918, strada Unirii, strada Parcului și strada Gheorghe Doja.