Normalitatea șpăgii la români

“Pacient sub acoperire”, acținea susținută în ultima vreme de ministrul Sorina Pintea, a declanşat un adevărat scandal între Ministerul Sănătăţii, personalul medical și pacienți. Ca să nu spun că, deja, în sistemul sanitar pare să se fi deschis Cutia Pandorei. Pe de o parte, medicii susțin că metoda prin care se doreşte sistarea mitei din spitale este ilegală, lansându-se deja și o petiţie în acest sens. Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii susţine că această măsură face parte din strategia anticorupţie şi că nu va renunţa să o aplice. Și foarte bine face.

Desigur, între orgoliile rănite ale medicilor şi înverşunarea Sorinei Pintea, adică între ciocan şi nicovală, se află ca de obicei persoanele nevinovate, adică bolnavii adevăraţi. Mulți dintre ei sunt disperați, cu un picior în groapă, și care ar da aproape orice pentru a fi salvaţi, indiferent dacă au sau nu deja pregătit plicul cu bani. Sănătos fiind și privind situația la modul cel mai obiectiv, lucrurile sunt destul de clare, cu un parcurs logic, bine definit, între alb şi negru. Însă, în momentul în care intri fără voie în malaxorul sistemului național de sănătate, din postura de pacient, când te afli în centrul acestui cerc vicios, lucrurile încep să intre în ceață. Ai recurge la orice gest, fie el și cel prin care, mai mult sau mai puțin subtil, îi plasezi medicului  plicul cu bani în buzunarul halatului, gest atât de des incriminat în ultima perioadă. Practic, ai face orice pentru a scăpa cu bine, sănătos, din chingile sistemului nostru medical. Și, până la urmă, ce e mai important decât sănătatea omului? Nimic.

Cam despre asta este vorba: despre oamenii în halate albe care ştiu prin ce trece un pacient și îşi fac meseria în orice condiţii versus nemernicii din sistemul de sănătate, care profită de pe urma nenorocirii care s-a abătut asupra pacientului. Bolnav fiind, simţi că te vindeci şi atunci când un medic sau o asistentă îţi zâmbesc sau îţi adresează o vorbă bună. Iar dacă le oferi acestora o cafea, o floare, un cadou simbolic, pentru că asta simți, cred că e cel mai normal și uman lucru cu putință. Evident, asta nu poate fi numită şpagă. Însă, știm cu toții că sunt şi medici care condiţionează actul medical de diverse sume şi în diverse moduri. Cred că este cel mai mizerabil lucru ce se poate petrece între pereții unui spital, acolo unde – așa cum spun mulți dintre pacienți – se aud mai multe rugăciuni decât în biserică.

Nu vreau să fac teorii pe marginea fenomenului dării și primirii de mită în spitalele noastre, pentru că fiecare dintre noi știm bine despre ce-i vorba, în condițiile în care este aproape imposibil să nu ne fi lovit cu fruntea de acest blestem. Noi, membrii familiei, prieteni sau cunoștințe, cu toții am avut „oportunitatea” să vedem cum lucrează sistemul. Însă, din fericire, așa cum am mai spus, nu poţi include toţi medicii în aceeaşi oală, dar nici nu putem să ne facem că plouă ori să mai ascundem mizeria sub preș, în condițiile în care știm cu toții că încă mai există cadre medicale care stau cu mâna intinsă după plic, condiţionând astfel actul medical. Dar, pentru că pacienţii, bolnavii adevăraţi sunt cei care realmente simt pe pielea lor aceste lucruri, cred că ei ar trebui întrebaţi în primul rând. Și, mai mult de atât, de la ei ar trebui să pornească refuzul de a le mai acorda „atenții” financiare medicilor, asistentelor, infirmierelor, brancardierilor. Însă ce ne facem cu faptul că, la noi, șpaga este deja o obișnuință, un act ce ține deja de mentalitatea, de ADN-ul nostru. Normalitatea fiind de fapt starea care ne dă mereu bătăi de cap…