Eveniment cultural de excepție pentru zălăuanii iubitori de teatru

– interviu cu actorul Florin Coșuleț
Actorul zălăuan, Darius Prodan, fondatorul Asociației Pro Teatru reușește încă din vara anului trecut să aducă săptămânal la Zalău spectacole de teatru de cea mai bună calitate. Evenimentele sunt susținute într-un spațiu neconvențional, acesta însemnând o curte special amenajată. Inițiativa lăudabilă este încununată de succes, astfel că zălăuani încep deja să reacționeze și, mai mult de atât, să simtă gustul artei teatrale.
Spectacolul care a fost susținut miercuri seară la „Curtea Artistilor” din Zalău este intitulat „Nimeni nu știe ce e în inima mea”- un (one man) show de zile mari, conceput în totalitate și jucat de îndrăgitul Florin Coșuleț, actor și regizor la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
Florin Coșuleț a absolvit Artă Teatrală, în cadrul Universității „Lucian Blaga”, a urmat cursuri de Cinematografie, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematogafica „I.L. Caragiale” București și, mai mult de atât, este cadru didactic la aceeași universitate, unde, cu ani în urmă, a fost student. După absolvire, acesta și-a clădit o carieră impresionantă pe scena din Sibiu, iar de curând s-a lansat ca regizor, cu piesa „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, care deasemenea se bucură de un succes extraordinar.
Participând la spectacolul de miercuri, de la „Curtea Artistilor” din Zalău, l-am rugat pe actorul Florin Coșuleț să ne răspundă la câteva întrebări, curiozități atât despre carieră sa, cât și despre viața personală.

Reporter: Mă bucur să te reîntâlnesc în aceeași locație și țin să-ți mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda câteva minute din timpul tău prețios.
Florin Coșuleț: Oricând, cu mare drag.

Rep.: Este deja a două oară când ne onorezi cu prezența, aici, la Zalău. Cum s-a întâmplat această colaborare, între actorul Florin Coșuleț și Asociația Pro Teatru?
F.C.: E simplu și frumos și mustăcios răspunsul: Darius Prodan.

Rep.: “Curtea Artiștilor” este un spațiu neconvențional/ atipic, în ceea ce privește susținerea pieselor de teatru. Este o curte amenajată pentru spectacole în aer liber. Ce părere ai despre această inițiativă marca Pro Teatru, într-un oraș că Zalăul?
F.C.: Orice initiativă ce implică un act cultural trebuie încurajată și sustinută. Este șansa zalănului să se lege de acest început și să clădească o agendă culturală serioasă, coerentă, repetabilă, perenă și să schimbe fața unui oraș prin cultură.

Rep.: Crezi că fenomenul acesta, mă refer la teatru, în spații neconvenționale a devenit deja un trend în România?
F.C.: Pare un trend, dar de fapt noi încercăm să prindem din urmă cultura occidentală ce e mereu înaintea noastră. Când spun înainte, mă refer la tipuri de manifestări artistice și nu mă gândesc neapărat la profunzimea lucrurilor.

Rep.: “Nimeni nu știe ce este în inima mea”- showul pe care îl susții a doua oară la Zalău este gândit de tine și trebuie să subliniez că are mare priză la public, iar în Sibiu îl joci de ani buni. Cum s-a conturat acest show și care este secretul longevității lui?
F.C.: Acest spectacol a avut și are parte de un destin extraordinar. Se joacă cu casa închisă de mai bine de 10 ani. A fost pionierul manifestărilor artistice în spații neconvenționale de la Sibiu. E unic.
Nu știu să-ți spun secretul căci nici mie nu mi-l spune. El are viața lui, traiectoria lui, trăirile lui personale și misterioase. Nu vezi ce titlu și-a pus?! Eu sunt o unealtă docilă și umilă a acestui spectacol. Vorbesc foarte serios.

Rep.: În ce alte spectacole te putem vedea, când vizităm capitala culturală – Sibiu?
F.C.: Aș vrea să amintesc cele mai noi premiere: „Ierusalim”, de Jez Butterworth, în regia lui Bogdan Sărătean și „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian în regie proprie (ce industrial sună), spectacol în care și joc. Sunt un fel de Nikita Mihalcov în Bărbierul din Siberia (râzând).

Rep.: Pe lângă impresionanta carieră de actor, construită pe scenă Teatrului Național “Radu Stanca”, ești regizor, dar și profesor la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Există un clasament al celor trei cariere?
F.C.: Actor, Profesor, Regizor. Așa au intrat în viața mea sau eu în a lor și așa le menționez, în ordinea numerelor de pe C.V. și a orelor de zbor.

Rep.: Călătorești mult și zi de zi trebuie să faci față unui program încărcat. Nu este o meserie în care te poți încadra la activitate de 8 ore fix. Cum te împarți între viața de familie, teatru și universitate?
F.C.: Într-adevăr, nu este o profesiune normată. E un fel de a fi, pe care trebuie să ți-l asumi cu toată ființă, altfel e dezastru. Trebuie să fac din noapte zi, din sfârșituri de săptămană începuturi de săptămană, sunt, cum minunat spuneam într-un alt interviu, cam pe contra sens, iar familia… familia să vină, domnule la teatru, dacă vrea să mă vadă (râzând)!

Rep.: Înainte de actorie, ai urmat o perioadă cursurile facultății de Drept, dar ai ales cariera de actor, în detrimentul avocaturii (deși seamănă, din punctul meu de vedere, pledoaria în mod teatral). Cum te-ai gândit totuși, să dai la actorie?
F.C.: Așa a fost să fie. Destinul e impecabil… sau implacabil? Uneori nu e nici o diferentă.

Rep.: Majoritatea părinților nu-și susțin copiii, atunci când vine vorba de asemenea schimbări. Ce părere au avut părinții tăi, când au aflat că îți dorești Actorie și nu Drept? A fost un șoc ori se așteptau cumva?
F.C.: Mama știa, tata, nu! Tata a fost șofer- Dumnezeu să-l ierte. Era un tip tare hâtru și jovial. Nu s-a prea șocat. Întâlnise el pe drumurile tării și în viată situații și mai dezastruoase. Sigur că, la început, nici eu nu am înțeles mare lucru, așa că îi pot înțelege pe ai mei, că nu aveau mari asteptări, dar am fost serios și, odată cu micile mele realizări, au început și ei să se bucure și să guste din universul acesta al artei. Acum sunt foarte încântați și mândri și cei de aici și cei de dincolo, dar de opus, nu s-au opus.
Bieții părinti vor ca odraslele lor să facă ceva în viată. Sunt sigur că nu contează ce, ci să facă ceva, să-și afle un rost. Dacă-și află, e bine. Dacă nu, le aduci supărare.

Rep.: Apropo de familie… Talentul tău este moștenit? A existat cineva cu înclinații actoricești în familia ta, de-a lungul generațiilor?
F.C.: Am din partea bunicii, de la Bran- Fundata, niște rude tare haioase, cu un umor fabulos. Pe comedie sunt mult mai buni decât mine. O fi ceva de acolo!
Rep.: În copilărie obișnuiai sa fii prezent la biserică. Observ o dragoste duală: Teatrul și Biserica. Consideri că biserica a avut un rol formarea ca actor (cu mențiunea teatrul își are rădăcinile în ritualuri antice, închinate divinității – considetrate forme de interpretare) sau a fost numai o coincidență?
F.C.: Biserica și părintele din satul meu au avut un rol hotărâtor în formarea mea ca om, în primul rând. Era în perioada comunistă oaza de spiritualitate a noastră, a tuturor și așa este și astăzi pentru mine. La biserică am jucat prima dată într-un spectacol de teatru. Sunt multe de spus aici, dar cine să le-asculte…

Rep.: Provii dintr-o zonă geografică minunată – comuna Cristian, județul Brașov, unde ai avut o copilărie frumoasă, adevarată, pe care din păcate nu o prea mai întâlnim în prezent. Mergi des acasă, te cheamă locurile natale?
F.C.: Da, merg cat pot eu de des. Iubesc nespus locul unde m-am născut. Sunt atât de mândru, încât fetițele mele au trebuit să se nască la Brașov. Încerc să întorc experiența mea și să mă implic în viața mai ales culturală a cristolovenilor. Nu e ușor. Uneori am sentimentul că eu îmi doresc mai mult decât ei, dar nu abandonez. Ori mă fac cetățean de onoare într-o zi ori voi fi persona non grata (zâmbind larg).
Așa că sprijiniți-l pe Darius al vostru cu toată puterea. Neconditionat. E foarte greu să fii profet în satul tău (râzând).

Rep.: Ai proiecte anuale, care se desfășoară în împrejurimile Brașovului. Ai fost tentat să te stabilești și să joci la Brasov?
FC: Mi-ar plăcea să merg mai des, să joc mai des, dar ce se face Sibiul fără mine (râzând).

Rep.: Când te vom putea revedea în Zalău?
F.C.: Când va vrea domnul Prodan. El e sefu’. Sper, cât mai curând.

Rep.: Ce transmiți publicului de la Curtea Artiștilor, dar și sălăjenilor care nu au ajuns aici, până acum?
F.C.: Dragi sălăjeni, aștept cu emoție următoarele întâlniri pe tărâmul minunat al artei. Profitați la maxim de strădania acestor minunați copii care se zbat să aducă înaintea dumneavoastră spectacole de calitate, spre bucuria sufletului fiecăruia dintre dumneavoastră. Aștept cu emoție următoarea întâlnire cu un asemenea extraordinar public.
Vă imbrătisez cu drag!

Rep.: Florin Coșuleț, îți mulțumesc încă o data!
Așadar, un om, un suflet de artist, profesor și familist… Însă, după cum spune și numele piesei, într-adevăr, cine știe ce e în inima acestui actor minunat, care împarte zâmbete, poezie și poftă de viața?

Interviu realizat de Florina Man