Zvonoteca

# Parcul Central din Zalău, oaza noastră de verdeață și liniște, mă rog, atât cât poate și liniștea aceasta să se desfășoare, sub huruitul interminabil al traficului greu de deasupra lui. Toate bune și frumoase, spații deschise, verzi, copaci impunători, bănci, alei liniștite. Chiar și un loc de zbenguială, special destinat prietenilor noștri necuvântători. Bun, dar ce facem cu dezmățul de pe alei, printre pricioarele bunicilor și copiilor, pe care îl prestează zilnic stăpânii de animale și prietenii lor. Câinii umblă nestingheriți prin aceste spații, mulți dintre ei fără botniță, deși așa cum am scris, există un spațiu special amenajat de primărie în acest sens. Nicio amendă, niciun avertisment, dar loc berechet și șanse mari ca o nenorocire să se poată întâmpla oricând. Asta ca să nu mai menționăm disconfortul creat, în sine, de această neglijență și lipsă de respect față de lege și față de cetățeni.

# Deși în legislația rutieră sunt prevăzute, mai nou, sancțiuni pentru pietonii care nu respectă spațiile special destinate circulației bicicliștilor, hai să nu exagerăm și să ne gândim la amenzi din aceste motive, dar să nu uităm, totuși normele de bun simț și civilizație pe acest segment. În Zalău, bicicliștii nu sunt foarte mulți. Asta deocamdată. Însă, cei care aleg în mod fericit să circule cu bicicletele prin centrul municipiului, sunt nevoiți să facă mereu slalom printre pietoni, copii ori animale de companie, toți și toate aflate în mod invariabil exact pe pista destinată bicicliștilor. Cei care nu țin cont de asta trebuie să știe că acest fapt nu reprezintă doar o mostră de lipsă de educație și bun simț, ci poate duce chiar la accidente grave!

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Andrei Ardelean

    Biciclistii nu au ce cauta pe trotuare. Pista trebuia facuta pe carosabil langa cele 2 benzi pentru autovehicule. Risti sa fi lovit si pe trecerea de pietoni, pentru ca nu se opresc sa coboare de pe biciclete.

  2. Anonim

    Cine sa le de-a amenda celor ce-si plimba cainii fara botnita pe aleile parcului? Politia locala se da toata ziua cu Loganul, sa nu faca varice. In parc ar trebui sa fie non-stop o patrula, asa poate nu s-ar mai vandaliza mobilierul, iar posesorii de animale s-ar conforma regulilor. Dar cui ii pasa?!

Leave a Comment