Finanțat prin fonduri europene nerambursabile (85%), tronsonul drumului județean 108A situat între limita cu județul Cluj și Bogdana – peste 11 km, s-a aflat în această săptămână în evaluarea echipelor tehnice de implementare a proiectului, în ceea ce privește progresul stadiului de execuție a lucrărilor.
Demarate pe parcursul acestui an, lucrările propuse prin proiect vor respecta condițiile tehnice pentru un drum de clasă tehnică IV cu două benzi de circulație și vor consta în realizarea unei structuri rutiere mixte, cu îmbrăcăminte asfaltică în două straturi, asigurarea stabilității drumului, asigurarea colectării și evacuării apelor și asigurarea continuității scurgerii apelor, amenajarea podului (situare km 18+103) și a podețelor, amenajarea cursurilor torențiale de apă, realizarea trotuarelor, parcărilor și stațiilor de autobuz unde sunt necesare, precum și realizarea racordurilor cu drumurile și străzile laterale etc.
Cu o durată de execuție a lucrărilor de 24 de luni, acestea au vizat, până în acest moment, refacerea podețelor și alte lucrări conexe (refacere ziduri de sprijin), intensificarea ritmului de execuție a lucrărilor de către constructor reprezentând, de altfel, și principalul aspect al reuniunii de evaluare și progres organizate pe marginea proiectului de reabilitare și modernizare a celor 11,6 km ai tronsonului drumului județean 108A situat între limita cu județul Cluj și Bogdana.
Cu o valoare a proiectului de aproape 30.000.000 lei, din care aproape 600.000 lei reprezintă contribuția Consiliului județean Sălaj, tronsonul de drum județean amintit, odată reabilitat și modernizat, va contribui la asigurarea conectivității județului cu arterele rutiere de importanță regională și națională dată de DJ 108A care străbate județul pe direcția NE-SV, intervențiile asupra altor segmente ale aceluiași drum județean (realizate ori aflate în stadiu de proiect) asigurând astfel, condiții de trafic mai sigure și mult îmbunătățite.
Lucrările de reabilitare și modernizare a tronsonului DJ 108 A situat între limita cu județul Cluj și Bogdana, se alătură celorlalte intervenții din această categorie, respectiv a lucrărilor de reabilitare și modernizare drumuri județene, demarate de către Consiliul Județean Sălaj. Acestea se referă la aproape 162 km de drumuri județene care vor fi reabilitați și modernizați, reprezentând segmente situate pe traseele a 7 drumuri județene. 6 dintre acestea, dintr-un total de 7 proiecte de reabilitare și modernizare a unor tronsoane de drumuri județene, reprezintă proiecte derulate prin fonduri europene nerambursabile (POR 2014-2020), respectiv prin PNDL I (Programul Național de Dezvoltare Locală). Valoarea totală a acestor proiecte este de aproape 411.000.000 lei, cu o contribuție a Consiliului județean de peste 10.400.000 lei.
Intervențiile de reabilitare și modernizare a drumurilor județene sunt completate de cele cuprinse în Programul anual de reparații și întreținere drumuri județene (2018 și 2019) finanțat și gestionat de către Consiliul Județean Sălaj.
M. S.