Noi servicii medicale importante vor fi decontate de CNAS începând din 1 iulie

Peste doar zece zile, începând din 1 iulie, va creşte valabilitatea unor bilete de trimitere şi numărul serviciilor de care pacienții pot beneficia la medic.

Astfel, creşte valabilitatea unor bilete de trimitere la 90 de zile, de la 30 de zile – 60 de zile, cât este în prezent şi se dublează numărul de zile de îngrijiri la domiciliu de care pot beneficia românii asiguraţi la Sănătate, potrivit unui proiect de Ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). De asemenea, creşte finanţarea pentru medicina de familie, iar cetățenii care sunt asiguraţi vor avea dreptul să beneficieze de noi servicii medicale decontate de CNAS, în spitalizare de zi, arată proiectul de act normativ.

CNAS a pus în dezbatere publică proiectul de Ordin al Ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru prelungirea aplicării prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019, precum şi pentru modificarea și completarea acestuia.

Ce noutăți aduce proiectul de lege

Începând din semestrul II al anului 2019, pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialitățile clinice și pentru îngrijiri paliative au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice, potrivit proiectului de Ordin antemenţionat.

Începând cu semestrul II al anului 2019, pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 zile calendaristice.

În prezent, valabilitatea biletelor de trimitere variază, de regulă, între 30 de zile şi 60 de zile, funcţie de mai multe criterii, printre care se numără boala cronică a pacientului şi tipul investigaţiei recomandate. În doar câteva situaţii punctuale, biletul e valabil 90 de zile.

Pacienţii vor avea dreptul la mai multe zile de îngrijiri la domiciliu

Începând cu semestrul II al anului 2019 creşte numărul de zile de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat, respectiv de la 90 de zile, la 180 de zile, se arată în proiectul de act normativ.

Românii vor putea beneficia, în regim de spitalizare de zi, de noi servicii medicale, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, de la 1 iulie:  Evaluarea și tratamentul anemiei prin carență de fier cu fier injectabil intravenos;

Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;

Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;

Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu polipectomie și biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec; Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec; Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;

Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică; Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică; Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu polipectomie și biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică; Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu polipectomie și biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică;

Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică; Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică.

 Pacientele cu afecțiuni ale colului uterin vor avea dreptul la noi servicii în ambulatoriu

Femeile din grupa de vârstă 25-64 ani, care au rezultat pozitiv la examenul precoce al leziunilor displazice ale colului uterin, vor putea beneficia, în ambulatoriu, de tratamentul excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin. Aceste servicii se decontează dacă sunt acordate în ambulatoriu de specialitate clinic, de către medici cu specialitatea Obstetrică – Ginecologie. Creşte și finanţarea medicinei de familie. Valoarea minimă a punctului „per capita” creşte cu 34,5 la sută în semestrul al doilea din 2019, faţă de nivelul din 2018.

Valoarea minimă a punctului pentru plata pe serviciu medical creşte cu 25 la sută în a doua jumătate a anului 2019 faţă de valoarea din 2018, arată proiectul de Ordin pus în dezbatere.

 

 

Leave a Comment