Un elev, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Pericei, care a susţinut proba la Limba şi maternă din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, a fost eliminat din examen. Şi asta după ce i-a sunat telefonul în timpul probei. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, vineri – 22 iunie, s-a încheiat ultima probă, din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, respectiv proba scrisă la Limba şi literatura maternă. În judeţul Sălaj, s-au înscris la această probă 380 elevi dintre care: 358 au fost prezenţi şi 22 absenţi. Conform Metodologiei tentativa de fraudă este sancţionată cu acordarea notei 1 (unu) la proba respectivă şi cu eliminarea din sala de examen. Conform, calendarului stabilit de Ministerul Educației Naționale, primele rezultate, înainte de contestaţii, vor fi afişate în ziua de marţi 25 iunie 2019, până la ora 12. Eventualele contestaţii vor fi depuse, în aceeaşi zi, între orele 14 şi 20, urmând ca rezultatele finale să devină publice, pe data de 29 iunie 2019.