Când fugi de muncă, te cuprinde lenea

“Absolvenții instituțiilor de învățământ din județ care nu și-au găsit un loc de muncă, au la dispoziție 60 de zile de la absolvire pentru a se înscrie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj. Și asta pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă”, spune un anunț al “Forțelor de muncă” destinat tinerilor absolvenți care “nu își găsesc“ un job după absolvire. Eu nu vreau să iau în derâdere această categorie, cea a tinerilor absolvenți, conștient fiind că pe ei ne bazăm și ei reprezintă viitorul nostru, dar nici nu pot să nu zâmbesc atunci când aud că cineva, mai ales tânăr, în deplină putere, nu își poate găsi un loc de muncă, astăzi. În condițiile în care ziarele gem de anunțuri de joburi de toate soiurile, felurile, remunerațiile, studiile. În condițiile în care trei mari industriași din Sălaj caută, disperați, forță de muncă pentru orice.

Societățile de transport mari din județ caută șoferi, mai ales de TIR, pe bani cât de cât frumoși. Restaurantele caută bucătari, ucenici, cofetăriile caută patiseri. Anvelopele caută muncitori, țevile aruncă și ele câte 4-500 de posturi, pe piață, mobile caută tapițeri etc. Se caută vânzători, hotelieri, croitori, instalatori se caută de toate. Nu vrei să muncești în Sălaj, pentru că, da, știm, e gri, e nasol, e condus așa cum știm și e aproape total lipsit de perspectivă? Mergi la Cluj, Iași, Sibiu ori pe Litoral unde ai cazare, masă gratis, salariu de 3.000 de lei și tipsuri (adică atenția de la client) lunare de încă cel puțin 2.000 de lei. Asta dacă te oprești strict între granițele țării. Însă, ca să vii să trâmbițezi programe, ajutoare, șomaj chiar pentru tinerii care nu-și găsesc loc de muncă, mie îmi sună a încurajare de nemuncă, sau să-i spunem lene, că tot aia e.

“Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge”, ne spuneau cei mari, atunci când noi, mici fiind, nu reuşeam să ne săturăm niciodată de somnul de dimineaţă. Zicala s-a schimbat astăzi şi, conform noilor trenduri, provervbul este şi el modificat: “Cine se scoală de dimineaţă, doarme mai puţin şi cască toată ziua”. Parţial, adevărat. Chiar dacă cei mai mulţi conştientizăm sau ne convingem pe parcursul vieţii de faptul că fără muncă nu se poate, atâta vreme cât nu dai în cap şi nu furi, există din ce în ce mai multe conştiinţe care refuză să accepte acest lucru şi, pe cale de consecinţă, să purceadă în cele din urmă către găsirea ori acceptarea unui loc de muncă, fie el şi provizoriu sau mai prost plătit.

 Sălajul rămâne în continuare relativ constant în privinţa numărului de şomeri. Mai degrabă acest număr creşte în unele luni, însă de scăzut, nu scade nici să-l pici cu ceară. Raportat la populaţia activă pe piaţa muncii din judeţ şi la migraţia celor în putere către zări mai albastre, acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze.Dar dacă voinţă nu e, iar putinţa moare şi ea, şansele de mai bine scad.

Cu cât ai de-a face cu unul care nu a muncit niciodată în viaţa lui, cu atât sunt mai mari pretenţiile şi cerinţele, când vine vorba de munca în sine şi de remuneraţie. Dacă ar fi posibilă o catapultare de pe băncile BAC-ului direct pe un fotoliu, de preferat de conducere, cu 2.000 de euro salariu pentru început, vouchere de vacanță, prime și program redus, ca la gravide, vinerea, cu atât discuţia ar fi mai relaxată iar şansele ca interlocutorul să intre în atac de panică ar fi mai mici.

AJOFM care ne trimite săptămânal ofertele venite din partea angajatorilor, la fiecare şapte zile ies pe piaţă cam 250 – 300 de locuri de muncă. Uneori mai multe, alteori mai puţine. Însă veţi fi surprinşi să aflaţi că multe dintre ele rămân aşa cum au fost trimise. Neocupate. Ei, aici se bat cap în cap puzderia de programe, susțineri financiare, șomaje etc cu aceste refuzuri repetate, evident, nejustificate, de a munci, de  face ceva și de a nu mă obliga pe mine, sătul de muncă de aproape 30 de ani, să te țin în spinare doar pentru că tu la 20 de ani nu vrei să faci nimic. Este adevărat, salariile, cu atât mai mult cu cât discutăm de Sălaj, sunt mici, revoltător de mici de multe ori ca să nu spun ridicole chiar, în unele cazuri însă, cu toate acestea, un loc de muncă mai puţin fericit reprezintă până la urmă ceva inerent începutului, fiecare a trecut prin asta şi nu e neapărat ceva care să te arunce în depresie.

Munceşti, vechimea se strânge, ai un ban, chiar dacă te ţin părinţii: faci ceva. În cazul celor care au o familie de întreţinut, refuzul de a munci are consecinţe şi mai grave. Iar ca să refuzi sistematic posturi chiar decente, doar pentru că ţi-e lene să te ridici dimineaţa din pat sau ţi se pare că munca e nepotrivită, ruşinoasă, e istovitoare şi ingrată, nu ştiu cât e de benefic şi cât te poate ajuta ca mai târziu să poţi găsi într-adevăr ceva mai bun. Pare un paradox să ai în judeţ mii de şomeri, iar locurile de muncă să rămână aproape mereu, mai mult de jumătate neocupate. Nu discutăm de posturi de miner sau dresor de tigri. Locurile de muncă sunt în diverse domenii relativ pământeşti – construcţii, gastronomie, alimentaţie publică, confecţii, servicii diverse, sunt posturi de lucrători comerciali, de curier şi multe altele din care, când chiar nu mai ai ce să faci, poţi alege fără să te pască vreun pericol.

Un cititor ne-a admonestat cândva, spunându-ne că e ruşinos faptul că promovăm (fără să facem reclamă vreunei firme, că promovăm locurile de muncă vacante, mai ales pe cele din străinătate. Că ar trebui să ne fie ruşine că îi anunţăm pe cei care doresc să muncească şi nu pe leneşi, că în Spania se caută muncitori în agricultură, în Germania şoferi de TIR care primesc 3.000 de euro pe lună sau în Anglia asistenţi ori îngrijitori persoane în vârstă. Nu ştiu dacă ar trebui să ne fie ruşine că publicăm aceste lucruri, venite de la Forţele de Muncă sau de pe marile site-uri europene care pun locuri de muncă la bătaie.

Mă gândesc că mai ruşinos este atunci când refuzi să munceşti deşi eşti tânăr, apt, sănătos şi în putere şi mult mai ruşine atunci când judeci o meserie, un loc de muncă cum ar fi cele de culegători de legume ori oameni de serviciu care curăţă vasele ori toaletele, indiferent unde o fac. Să spui, privind spre altul care face o muncă cinstită, cu efort, cu sacrificiu, de multe ori cu un dor de casă uriaş, că este o ruşine, este ruşinea ta şi nu a lui, iar această afirmaţie ar trebui să te facă să roşeşti şi să-ţi retragi nu doar vorbele, ci şi gândurile din care rodesc astfel de cuvinte. Ruşinea cea mare nu este aceea că speli pe jos într-un mall, toaletele într-un cinematograf ori vasele într-o bucătărie de restaurant, ci marea rușine care te descalifică din toate punctele de vedere este nemunca, indolenţa, ignoranţa. În rest, orice muncă este nobilă şi poate să arate la un moment ca o “brăţară de aur”.