Primăria oraşului Şimleu Silvaniei, în colaborare cu Garnizoana Şimleu Silvaniei și reprezentanți ai cultelor religioase din orașul de sub Măgura vor marca și în acest an Ziua Eroilor Neamului – zi de sărbătoare naţională a poporului român- printr-un ceremonial militar, religios şi cultural dedicat tuturor celor care, de-a lungul istoriei noastre, s-au jertfit pentru apărarea integrității și valorilor națiunii române.
Evenimentul va avea loc joi, 6 iunie 2019, de la ora 12, la Troiţa din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1, unde șimleuanii sunt așteptați pentru a onora memoria ostașilor și martirilor neamului, pentru a aduce recunoștința lor pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostași căzuți la datorie pe câmpul de luptă.