Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sălaj marchează Ziua Mondială a Mediului – sărbătorită anual în 5 iunie, printr-o serie de activități educative. Potrivit reprezentanților instituției, în acest sens, pentru marcarea acestui eveniment important din calendarul ecologic, în perioada 3-5 iunie, vor fi desfășurate activități tematice la mai multe unități de învățământ din municipiu: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, Grădinița cu Program Normal Nr. 7, Grădinița cu Program Normal Nr. 5 și Grădința cu Program Prelungit Nr. 2 ”Pinochio”. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens. Ziua mondială a mediului înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1972. Acest an a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaţionale în domeniul mediului, prin organizarea, sub auspiciile ONU, a celei dintâi mari conferinţe privind problemele de mediu. Această conferinţă a avut loc la Stockholm, în Suedia, între 5-16 iunie, şi este cunoscută sub numele de Conferinţa de la Stockholm, conform www.un.org.