Cunoscuta interpretă de muzică populară din Sălaj, Sava Negrean Brudașcu, a fost decorată de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional ”Pentru Merit” în grad de Cavaler. Potrivit Administrației Prezidențiale, decretul de decorare a artistei, originară din localitatea Buciumi, a fost semnat de președinte în cursul săptămânii trecute. ”În semn de înaltă apreciere a carierei artistice importante dedicate muzicii populare româneşti, a sensibilităţii şi pasiunii interpretării, precum şi pentru dăruirea cu care a promovat valorile folclorice româneşti, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional <<Pentru Merit>> în grad de Cavaler doamnei Sava Negrean Brudaşcu, artist, interpret de muzică populară”, se precizează în comunicatul de presă. Sava Negrean Brudașcu este o cunoscută și foarte apreciată interpretă de muzică populară ardelenească. În repertoriu are în special piese din zona Sălajului, fiind născută în satul Buciumi, în anul 1947. Este deosebit apreciată și pentru cântecele patriotice: ”Doamne ocrotește-i pe români”, ”Noi suntem români” și multe altele. Un cunoscut cântec al său este ”Mă cunosc că-s sălăjancă”.
Felicitari! Este fe-no-me-na-la! Am auzit-o fata catre fata. Cu inca 10 ca domnia sa, Romania ar muta si muntii din loc. Multa sanatate si multi ani binecuvantati!