Angajatorii din județul Sălaj, interesați de legislația cu privire la ucenicia la locul de muncă, dar și cu efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și internship, sunt așteptați la o întâlnire cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Potrivit Luminiței Nemeș, inspector șef la instituția precizată, este vorba despre o acțiune de informare și conștientizare care vizează în principal aspecte legate de punerea în aplicare a legislației referitoare la modul de încheiere, executare, modificare, suspendare și încetare a contractului de internship, a celui de ucenicie și a condițiilor de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Acțiunea, la care sunt așteptați să participe toți cei interesați, care au calitatea de angajatori, din diverse domeniile de activitate: societăți comerciale, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, organizații patronale și sindicale, dar și reprezentanți ai altor instituții va avea loc la sediul ITM Sălaj, joi – 30 mai, ora 13.00