Reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS Sălaj, Cosmin Viașu – președintele USR Sălaj și Alin Guler – coordonatorul campaniei pentru europarlamentare PLUS Sălaj, au ținut să mulțumească tuturor sălăjenilor pentru prezența la vot din 26 mai. ”După cum știți și în urma rezultatelor parțiale și a numărătorii paralele, Alianța noastră a ieșit câștigătoare în județul Sălaj. Rezultatele au foarte bune, în toate orașele, singurul oraș, unde alianța nu s-a clasat pe primul loc fiind Cehu Silvaniei”, a precizat reprezentantul PLUS Sălaj Alin Guler în cadrul conferințe de presă organizată marți – 28 mai. De cealaltă parte, Cosmin Viașu – președintele USR Sălaj a menționat că rezultatele în Sălaj au fost peste media națională, ceea ce înseamnă că s-a dat un ton al schimbării. „În primul rând aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot. Prezența națională a depășit 50 la sută. Pe Sălaj suntem peste media națională. Ceea ce este important și se vede cu ochiul liber este faptul că s-a dat un ton al schimbării. Sperăm în bine, binele de care să beneficiem toți și nu vreau să trec peste problemele care au apărut la alegeri, acele din Diaspora. Secții puține, număr de buletine insuficiente. Oamenii au stat 9-10 la coadă și nu au apucat să voteze. Din punctul acesta de vedere, cred că cei răspunzători ar trebui să își asume și să își dea demisia – domnul Teodor Meleșcanu, care este recidivist. Este a doua oară când face acest lucru”, a punctat Viașu.
În Zalău – cel mai bun scor din țară
În municipiul Zalău a fost înregistrat cel mai bun scor din țară 43,66 la sută. ”Scorurile acestea bune ne obligă, ca pe viitor, să fim mult mai implicați să muncim mult mai mult, pentru noi toți. Mulțumim tuturor votanților și tuturor celor care au fost implicați în campanie, celor care și-au rupt din timpul lor și din viața de familie și nu în ultimul rând reprezentanților noștri din secțiile de votare. E prima luptă câștigată dintr-un război mai lung”, a mai precizat președintele USR Sălaj, Cosmin Viașu. Pe lângă municipiul Zalău, în județul Sălaj, Alianța 2020 USR PLUS a obținut rezultate foarte bune în teritoriu. În aproximativ un sfert din comunele din județ s-au înregistrat scoruri de peste 20 la sută, iar în patru localități alianța a obținut locul I. Este vorba despre comunele: Creaca, Cristolț, Bănișor și Meseșenii de Jos. Conform rezultatelor obținute la nivel național, în urma alegerilor din 26 mai, opt reprezentanți ai Alianței 2020 USR PLUS vor reprezenta România în Parlamentul European PE.
Meritul rezultatelor bune obținute în Sălaj
Liderii Alianței 2020 USR PLUS Sălaj au mai precizat, în cadrul conferinței, că meritul principal pentru aceste rezultate se datorează în primul rând celor care au venit la urne, dar și faptului că Dacian Cioloș este sălăjean. ”Oamenii au ieșit la vot și ne-au acordat încrederea pentru că au simțit în noi că putem să fim altfel. Să fim altfel de cum sunt politicienii care ne-au condus și încă ne mai conduc. Sperăm ca această eră a acestor politicieni să nu mai dureze foarte mult. Suntem conștienți de dificultățile care vor urma, de acum înainte, pentru că suntem la început de drum. Drum care ar trebui să aibă un punct intermediar: toamna anului 2020. Când miza este să obținem un scor bun la alegerile naționale, pentru că acolo poți să faci într-adevăr schimbări. Degeaba câștigăm toate primăriile, consiliile locale etc. dacă nu ai posibilitatea să schimbi legile injuste, incorecte și strâmbe care există, multe dintre ele cu lacune. Nu știu…, intenționat puse acolo, din incompetență sau din alte cauze. Inclusiv acum, la desfășurarea acestui scrutin, ne sunau oameni din secție, semnalându-ne nereguli și cu legea în mână nu eram în stare să îi dau un răspuns clar: domnule așa scrie! Trebuie făcute legi clare, ca să înțeleagă toată lumea la fel (…). Îi așteptăm pe toți care vor să se implice: civic, politic. O mână de oameni nu vor putea să schimbe. Cu cât structura este mai mare, cu atât vor fi interese mai diverse și cu atât soluțiile pentru societate obținute vor fi bune. Ca și partid, care dorim o schimbare în bine a acestei țări, trebuie să găsim oameni competenți, bine-văzuți într-o comunitate și în jurul acelora să încercăm să adunăm și alți oameni cu același profil moral pentru că altfel nu vom avea nici o șansă. Vom continua să ne mișcăm în aceleași ape tulburi ca și până acum și toată lumea să fie nemulțumită. Așteptăm oamenii de bună-credință să ne fie alături și se implice în schimbarea în bine a României, a comunității în care trăiesc”, a adăugat Guler. În opinia liderilor alianței, scorul slab obținut de PSD a fost cauzat de valul de antipatie, anti- Dragnea, ceea ce a influențat și scorul obținut de Alianța 2020 USR PLUS.
USR=PPDD 2
Poporul este suveran,dar sa votezi cu un asa zis partid,care nu a facut nimic,numai a batut din gura si a negat tot ce au facut altii,da dovada de o crasa incultura politica.
Nu sunt fan PSD,din contra,dar ce a facut Ciunt cu echipa lui in Zalau in 3 ani,nu vor face feciorii din imagine pana la pensionare.
Ce a facut Capilnasiu nu o sa faca Ciuntu nici daca ar fi 30 de ani la primarie. Lasa deci aburelile, postac pesedist, ca va cunoastem bine…
Pentru ungurii din Zalau/Salaj care au votat lista USR+: Ciolos,pe vremea studentiei si dupa ,a fost mana stanga sau dreapta a lui FUNAR GYURI si om de baza in VATRA ROMANEASCA.
Felicitari! E neaparata nevoie de o schimbare in politica! Ne-am lamurit de ce-au facut pana acuma cei ce au fost si inca mai sunt la putere. Trebuie sa dam sansa unor oameni noi sa arate ce pot! Cunoscandu-va , suntem siguri ca veti face treaba buna! Succes!