Codul penal prevede o serie de infracțiuni în legătură cu procesul electoral, infracțiuni pedepsite cu amendă, închisoarea sau interzicerea unor drepturi. Iată care sunt infracțiunile electorale prevăzute de legea penală.
-Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secției de votare se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
-Coruperea alegătorilor
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Nu intră în categoria bunurilor prevăzute mai sus, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
-Frauda la vot
Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept;
b) de două sau mai multe ori;
c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Violarea confidențialității votului
Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă.
Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Nerespectarea regimului urnei de vot
Deschiderea urnelor înainte de ora stabilită pentru închiderea votării se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Încredințarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secției de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiții decât cele prevăzute de lege se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Falsificarea documentelor și evidențelor electorale
Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală suplimentară a unor persoane care nu figurează în această listă.
Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obținute în secțiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa la infracțiunile electorale se pedepsește.