Creaca este una dintre comunele sălăjene în care s-a reușit depunerea unui număr mare de proiecte, atât pe bani guvernamentali cât și pe fonduri europene, proiecte care, cu doar o excepție, au fost acceptate, câștigate și implementate ori sunt în derulare în comună. Primarul Ioan Eugen Terec ne-a vorbit despre câteva dintre cele mai importante proiecte derulate în comună și satele aparținătoare – Borza, Brebi, Brusturi, Ciglean, Creaca, Jac, Lupoaia, Prodănești și Viile Jacului.
Cel mai important proiect, modernizarea rețelei de drumuri de interes local, un proiect aflat în implementare, a primit nu mai puțin de 6 milioane de lei prin PNDL 2, investiția fiind în derulare în această perioadă. Primarul comunei ne-a spus că, pe lângă acest proiect, tot pe acest segment, sunt în pregătire alte două proiecte prin care toate străzile și drumurile din comună, dar și din satele aparținătoare, vor fi modernizate. Aceste lucrări cuprind, în cea mai mare proporție asfaltări, pe toate drumurile care străbat comuna, refacerea șanțurilor, înlocuirea rigolelor și altele. Un alt proiect important îl reprezintă reabilitarea școlii din Lupoaia, un proiect de anvergură prin care în clădirea reabilitată va fi relocată și grădinița, în aceeași incintă fiind amenajată și o sală de evenimente, proiect realizat prin bani guvernamentali.
Comuna, prin asociația GAL “Samus-Porolissum”, a reușit să demareze construirea unei capele comună printr-o investiție de 50.000 de euro din partea GAL și cu o contribuție de 20.000 de euro din bugetul comunei. Totodată, autoritățile vor mai ridica o capelă într-o altă localitate aparținătoare comunei, în perioada următoare. Un alt proiect important, dar care nu depinde exclusiv de autoritățile din Creaca, este acela prin care locuitorii comunei vor putea beneficia de apă potabilă prin Aducțiunea de apă de la Tarnița, comuna fiind cuprinsă în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) derulat de Compania de Apă Someș Tisa. Căminul cultural din Ciglean a fost, de asemenea, reabilitat și dotat, alte două clădiri din aceeași categorie așteptând să primească banii pentru reabilitare, în această toamnă.
Totodată, comuna face parte dintr-o asociație alături de alte comune – Hida, Românași, Gârbou și Dragu, prin care s-a depus un proiect deosebit de important pentru localnici, cel legat de viitoarea rețea de gaze naturale din comună.
Așa cum în fiecare comună există și probleme sau neîmpliniri, edilul comunei Creaca ne-a vorbit despre un proiect care a fost respins, din motive variate, de autoritățile de la București, cel referitor la rețeaua de canalizare din comună. “Nu ne dăm bătuți, motivele respingerii acestui proiect la care noi am ținut foarte mult și pe care l-am întocmit cât se poate de bine, nu au depins de noi.
Au fost invocate chestiuni legate de costurile prea mari, de faptul că acest tip de investiții nu reprezintă, deocamdată, o urgență pentru comună și alte lucruri pe care nu mai doresc să le amintesc. Asta nu înseamnă că vom renunța. Spre deosebire de cei care au considerat că nu e un proiect urgent, necunoscând situația reală și fără să realizeze că acest proiect este cu adevărat o necesitate pentru noi, rețeaua de canalizare reprezintă o prioritate în continuare pentru primar, viceprimar și consilierii locali astfel încât vom depune din nou acest proiect pe care nu doar eu îl consider ca fiind unul de maximă importanță pentru orice localitate din țară. Cred că trebuie să existe o echitate, trebuie să avem șanse egale, pentru că nu discutăm de investiții ce pot fi amânate sau la care se poate renunța, ci de lucruri de care depinde calitatea vieții fiecărui locuitor al comunei”, spus primarul Ioan Terec.
Creaca – “comuna din inima Sălajului”, este situată în partea centrală a județului, în zona de contact dintre Munții Meseș, Dealul Dumbrava și Depresiunea Almaș-Agrij. Cunoscută atât pentru istoria ei, dar și pentru frumusețea locurilor și ospitalitatea localnicilor, comuna are o populație de aproximativ 2.800 de locuitori (conform recensământului din 2016). Majoritatea locuitorilor sunt români (peste 95 la sută), cu o minoritate de romi (sub 2 la sută). Pentru 3 la sută din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Comuna este cunoscută pentru bogatele resurse ale subsolului, mai precis pentru zăcământul de cărbune de la Lupoaia, pentru nisipurile cuarțoase de la Borza, calcare aflate în exploatare la Prodănești, dar și pentru tradiția în agricultură. Populația comunei a scăzut treptat în ultimii 80 de ani, cel mai mare număr de localnici fiind înregistrat în anul 1941, când în Creaca trăiau peste 5.500 de persoane. Creaca a apărut pentru prima dată în documente în anul 1385 sub numele de Kerikapatak.
Foto – captură: Comuna Creaca filmare 4K © Miclea Alexandru Ionuț
Uitați-vă pe site-ul Primăriei Creaca, individul scrie în declarația de avere că posedă un autoturism WOLKCFAGEN!
Corect este VOLKSWAGEN. Dacă ar ști citi, ar vedea că sigla are un V sub care este o linie și apoi un W.
Bravo. Bravoooo
O echipa harnica in primaria Creaca, oamenii vor investitii si rezultate, poate fi si vietnamez primarul, nu ne intereseaza. Felicitari!
De unde atâta hărnicie ?
:)))))))
De unde atâta hărnicie ?
:)))))))
6 mil lei …. pietruiri :))))
Foarte tare
Minciuni minciuni minciuni in caminul din Ciglean ploua de se darama cladirea !!!nu mai vorbim de drum si etc…
minciuni psd-alde ,vedeti alte comune unde nu este psd-alde-udmr si comparati se lauda cu constructia unei capele in cimitir pai luati Romanasi unde sint in fiecare localitate a comunei terminate de citiva ani ,apa potabila cum este in comuna Creaca dar statiile de epurare ?cit veti avea psd la conducere mai puteti astepta alt tren sintreti in centru ca o pata neagra pe o fata de masa