Anton Jan Criste, președinte PNȚCD Sălaj, este profund dezamăgit de recenta decizie a lui Aurelian Pavelescu de a dizolva organizaţia sălăjeană. Cu toatecă nu i s-a transmis oficial acest lucru, aşa cum ar fi normal să procedeze un adevărat lider politic, Anton Jan Criste a precizat că a aflat pe surse despre această decizie. ”Am aflat, pe surse, cum altfel, deși am cerut o informare pe cale oficială și evident, n-am primit, că Aurelian Pavelescu a decis că Organizația Sălaj a PNȚCD trebuie dizolvată. Mai precis, că eu nu mai trebuia să fiu președinte. El a decis, cei din jurul lui au executat. Desigur, vor fi invocate tot felul de motive statutare, dar este evident faptul că pe Aurelian Pavelescu și compania i-a deranjat faptul că noi în Sălaj și eu ca președinte am vrut să rămânem …țărăniști. Adică opozanți ai PSD. Își dorește să aibă și la Zalău ceea ce eu numeam <<PNȚ-aripa PSD>>. Din momentul în care a decis să sprijine PSD, iar noi ne-am opus, mai mulți membri ai Biroului Județean de Conducere al PNȚCD Sălaj am primit diferite <<oferte>> din partea mai multor partide. Eu am ales să rămân în PNȚCD, dar asta nu a contat în fața celui ce se crede un fel de Dragnea în miniatură”. Am condus PNȚCD Sălaj cum am știut și cum am putut mai bine. Am sperat și luptat până în ultimul moment, cred că am făcut ceea ce trebuia, am sentimentul datoriei împlinite. Nu știu ce va fi de aici încolo, dar știu că ceea ce nu-i cu putință la oameni e cu putință la Dumnezeu!”, a precizat Anton Criste. La finalul lunii martie, liderul țărănist, Aurelian Pavelescu, adecis o alianţă cu Partidul Social Democrat (PSD).
Furtuna intr-un pahar cu APA. Ce mai reprezinta taranistii?
CARE-I POZITIA BLATISTULUI DOREL LABO?
Pozitia lui Labo, cunoscutnde toti zalauanii sub titulatura de „Groparul Librariilor din Zalau”, este cea pe care o are mereu acolo unde e bagat ( de cele m multe ori printr o eroare sau un ghinion). Indiferent si absent. Pt zalau ce a facut cand a fost vice? Acum, ca e mare consilier, ai auzit in 3 ani de numele lui? O nulitate! Asa cum sunt toti! Cat despre pntcd, avand in vedere ce componenta si ce activitate avea, vorba aia, bine ca a murit ca sa nu se mai chinuie! Vai si amar.
Ce mai reprezinta PNT la ora actuală? Mi s-ar parea corect sa ajungi un lider daca ai ajuns consilier local,judetean etc Ori, tu ca lider, nu vei fi capabil,din birou, sa conduci un partid muribund. Asociaza-te cu alte partide, schimbați numele si nu mai insista pe ,,cine a fost Coposu, Mihalache etc. ” Priviți in viitor,nu in trecut. Luati exemplul altor partide născute din nimic. Reformati-va!