Din pixul abundenței

Cum era de așteptat, Institutul Naţional de Statistică a anunţat, zilele trecute, că același element, și anume consumul este, din nefericire, motorul creşterii economice şi în acest an. Urmărind sursa amintită, în primul trimestru din 2019, consumul privat a crescut cu 8,4 procente, iar în luna martie cu 9,2 procente. În traducere liberă, aflăm că populaţia continuă să cheltuiască tot mai mult pe bunuri de consum, în special pe produse nealimentare (plus 13 la sută) şi carburanţi (plus 19 la sută). Și nu, ce vedeți dumneavoastă nu este vreun semn că românii își permit să se plimbe mai mult sau mai des cu mașina, ci mai degrabă că preţul benzinei şi al motorinei a tot crescut. Și tot crește…

Am mai spus-o în urmă cu ceva vreme, bazându-mă de altfel pe cifre și opinii venite din partea specialiștilor: creşterea economică “fundamentată” pe consum nu este nicidecum una sănătoasă. Lucrurile sunt și mai grave atunci când consumul este susţinut de o creştere artificială a salariilor, fără vreo justificare în economia reală. Pentru că singurele salarii care s-au majorat semnificativ în ultima vreme sunt, aproape în exclusivitate, cele de la stat. Cum au fost ele majorate? Foarte simplu. „Din pix”, că dintr-un sac aproape gol, practic, nu aveau cum crește. Acele salarii au fost majortate artificial, fără nicio logică (singura fiind cea de a atrage capital electoral), fără vreo minimă analiză economică. Să nu credeți că ei, cei care au mărit salariile, nu au știut că nu sunt bani în sac. Nici vorbă! Au recurs la acest lucru în ideea că, dacă nu sunt bani, oricum se pot face împrumuturi. Ce fel de împrumuturi? Evident împrumuturi externe, de câteva miliarde de euro, pe care le vor plăti, într-un final, toţi cetăţenii României (mai mult sau mai puțin beneficiari ai acestor creșteri salariale), în următorii câteva zeci de ani.

De cealaltă parte, în toată această perioadă de prosperitate artificială în buzunarele angajaților la stat, salariile din mediul privat au rămas în urmă. În cele mai multe cazuri ele au bătut pasul pe loc. În unele situaţii, pentru că angajatorii așa au vrut, dar mai ales că majoritatea dintre patroni nu și-au permis să crească lefuri. Spre dezamăgirea angajaților ce muncesc la privat, angajatorii nu și-au putut permite să crească salarii „din pix”. Și nici nu vor face vreodată împrumuturi pentru a plăti lefuri mai mari, pe care ar urma să le returneze zeci de ani la rând, ei sau urmașii lor. Un astfel de business este distructiv, ilogic și duce fără doar și poate la faliment. Ei, aici e aici…

Chiar dacă vi se par a fi într-o relație de antagonism, afacerile sunt tot afaceri, fie că le face statul, fie că le face patronul. Afacerile se bazează tot pe cifre, calcule, investiții șamd. De unde rezultă că, la un moment-dat, dar nu peste mult timp, balonul acesta cu heliu, în care s-au pompat artificial bani pentru creșteri de salarii la stat, va exploda. Iar eu n-aș vrea să fie prin preajmă când se va întâmpla acest lucru. Sincer… Iar întrebarea care ar trebui să ne macine ste nu „dacă”, ci mai ales „când” se va întâmpla asta?