Săptămâna aceasta este una plină de activităti cultural educative desfașurate la Scoala din Vârsolt întrucat, în perioada 10-11 mai 2019, Vârșolțul va fi gazda celei de-a XXI- a ediţii a Concursului naţional de recitări în limba maghiară, ,,Kányádi Sándor”, concurs ce va aduna 90 de elevi din 17 judeţe ale ţării. Concursul se derulează pe trei secțiuni: clasa pregătitoare şi clasa I, clasa a II-a şi a III-a şi clasa a IV-a. Competiția este organizată de către Școala Gimnazială Vârșolț, director, Denes Irina, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă Sălaj, I.S.J Sălaj și Asociația Varsa din Vârșolț. Tot – în această săptămână, respectiv miercuri, 7 mai, se vor desfășura la Vârșolț 3 cercuri pedagogice la care vor participa peste 70 de profesori si metodiști din bazinul Șimleu-Silvaniei pentru specializările istorie, învătători – secția română și consilieri educativi. Temele de dezbatere pe specialități sunt: învățători-’’Disfunctii si greșeli tipice de scriere în limba română întâlnite la elevii din ciclul primar’’, organizator înv. Ceaca Loredana, istorie-Integrarea elementelor de istorie locală în curriculumul școlar, organizator prof. Vida Janos, consilieri educativi-’Portofoliul coordonatorului pentru proiecte și programe educative școlare si extrașcolare ‘, organizator înv. Godza Iudit. Pe această cale le urăm succes organizatorilor acestor activităti și vă așteptăm la Vârșolț.
Prof. Mirela Deac, Școala Gimnazială Nr. 1 Vârșolț