Convocat încă de anul trecut la lotul naţional de tineret al României, Paul Magdaş a participat zilele trecute cu echipa naţională la un turneu în Moldova, în localitatea Tiraspol.
După o pregătire foarte bună făcută sub comanda antrenorilor Relu Auraş, Vasile Cara şi Ablalim Ferodin, pugilistul de la CSM Zalău a plecat încrezător la turneul internaţional, cu toate că era prima prezenţă la un astfel de eveniment.
Magdaş a avut o evoluţie remarcabilă, câştigând medalia de bronz la finalul turneului în cadrul categoriei 91 de kilograme. Zălăuanul a pierdut în semifinale în faţa unui pugilist din Ucraina.
Sportivul de la CSM Zalău revine acasă pentru o perioadă de zece zile, continuând pregătirea pe plan local, apoi se va întoarce la Bacău, pentru a-şi continua pregătirea cu lotul naţional.
Paul Magdaş îşi propune să cucerească două medalii naţionale în vara acestui an, prima la Cupa României din luna iulie, iar a doua, la Campionatul Naţional programat în luna august.