Cornuri tari ca piatra, iaurt în pahare murdare, lapte greu de băut, ambalat ca filmele SF şi mere vechi, cu coaja încreţită, toate acestea le sunt oferite elevilor şi copiilor din grădinițele şi din şcolile din multe județe. Ultimul exemplu de acest gen a apărut în Dolj, în cadrul Programului „Cornul, laptele şi fructul”, un program aflat așa cum știm, mereu în neatenția autorităților. Părinţii au postat pe Facebook imagini cu produsele primite de copii la o unitate şcolară, iar autorităţile anunţă eternele “verificări”.
Tatăl unui elev din comuna doljeană Dobreşti a filmat şi a comentat calitatea produselor primite de copil în cadrul programului „Cornul, laptele (iaurtul) şi fructul”, apoi a postat imaginile pe Facebook. Postarea s-a răspândit și a atras mii de comentarii exemplificate cu fotografii venite din toate colțurile țării.
Pe imagini se vede cum cornul este tare ca piatra şi iaurtul – un lichid semi-transparent cu o consistență absolut scârboasă – este ambalat în pahare cu jegul de un deget pe ele.
„Fac o demonstraţie pentru programul Cornul şi laptele într-o comună doljeană. Acesta nu mai este iaurt, curge; paharul este foarte murdar. Cornul nu poate fi mâncat de copii de patru ani, la grădiniţă „, spune părintele, care dă cu produsul de masă arătând cât este de tare.
Aceasta este una dintre miile de situații prin care, zilnic, copiii noștri trec. Nici în Sălaj situația nu este departe de cea prezentată mai sus. Copiii nu mănâncă asemenea gunoaie! Bani aruncați pe fereastră. Și la noi, un măr pe zi, ține medicul… aproape. Și toată lumea bună, cu funcții, tace. Nimeni nu sesizează, nimeni nu pune mâna pe telefon să sugereze măcar inconștienților de la București, toate aceste lucruri, deși le știu și ei foarte bine. Nu este vorba despre pretenții sau mofturi.
Nu este vorba despre a avea altceva mai bun la îndemână, zilnic, astfel încât să îți permiți să lași deoparte aceste așa-zis alimente, în fapt mostre de nesimțire (îmi pare rău că trebuie să vorbesc așa despre mâncare, dar asta este realitatea) venite din partea celor care ne conduc. Am avut și noi, la redacție, numeroase sesizări. Pur și simplu părinții au venit la noi cu niște cutii de lapte de ți se întorcea stomacul pe dos, imposibil de desfăcut, dar și cu mere despre care, de asemenea am scris, fructe pe care până și porcii le-ar refuza! Stricate, încrețite, vechi, cu o consistență fleșcăită. Cele din fotografie sunt de la o școală din Zalău și le promovăm ori de câte ori avem ocazia, ce mai putem face? Nu avem nimic cu nimeni, suntem alături de copii, de profesori, de inspectori, dar aceste alimente care ajung zilnic în mâinile copiilor sunt aşa cum nicăieri, într-o societate civilizată, nu există.
Asta primesc, în cele mai multe cazuri, copiii din școlile noastre. Noi nu suntem în măsură să mergem peste cei care se ocupă de această activitate și să începem anchetele, însă avem un for suprem în județ care ar putea începe măcar să dea niște telefoane.
Nici nu știu cum să cataloghez ceea ce se întâmplă în școlile noastre, cel puțin din acest punct de vedere, nu că nu ar fi și altele, cel puțin la fel de grave. La noi, toate merg anapoda. Cei mari și îmbuibați, cărora nimic nu le este suficient și care au ajuns să arate ca niște baloane, că nu mai știi unde au ceafa sau burta, uită exact de cei cărora trebuie să le acorde suprema atenție, copiii! Cum să dați, măi oameni buni, asemenea mizerii celor din școli și grădinițe? Ați pune în gură așa ceva, vreodată? Vouă nu vă este jenă, nu vă înțeapă conștiința? Nu vă e teamă că vă opresc părinții pe stradă și vă fac în toate felurile?
Nu înțelegeți că acestea sunt lucruri asupra cărora cu adevărat trebuie să vă aplecați, măcar acestea, dacă celelalte, legate de prevenție, de consumul de alcool și droguri, de sexualitate ori boli și maladii cu transmitere sexuală, igiena de zi cu zi, manierele, bunul-simț, cinstea, demnitatea, generozitatea, toleranța, acceptarea, necesitatea de a face sport sau măcar puțină mișcare, de a socializa pe viu și multe alte lucruri toate de o importanță capitală, efectiv NU există nicăieri la noi, în niciun program?
Măcar amărâtele astea de mere, așa-zis iaurturi sau cutii de lapte și cornuri – o bătaie de joc, literalmente, să fie sigure din punct de vedere sanitar și ca prospețime, dacă de aspect nici nu poate fi vorba. Este datoria voastră, a celor care conduceți învățământul sălăjean, a autorităților locale și județene, firmelor producătoare, distribuitorilor dar mai ales este de datoria celor care aleg aceste firme care le dau copiilor noștri asemenea alimente, să ia măsuri, până nu o să vă treziți bombardați cu merele astea putrede și iaurtul ăla despre care nici nu pot să scriu măcar a ce arată!
Treziți-vă odată și acordați, atât cât puteți, o urmă de grijă și respect în fața celor care ar trebui să reprezinte viitorul acestor județ, dar care, firește, nu-l vor reprezenta. Pentru că așa cum știți și vedeți, rămânem doar noi, ăștia bătrâni prin bătătură, în rest… tot ce e tânăr și în putere, își ia zborul către zări mai decente, mai umane. Acolo unde oamenii mari au, cu adevărat, grijă de copii, iar copiii au grijă de ei atunci când ajung adulți. E simplu.
Puteți viziona clipul AICI
programul e prost gandit, publicul tinta e prost ales si cel mai important este faptul ca implementarea lui este de ceea mai proasta calitate, cei care il implementeaza ori sunt prosti, ori corupti !!!
in loc sa dea la toti copii, ar trebui sa se indrepte doar cater cei care chiar au nevoie. De ce? Deoarece in clasele copiilor mei, 99% din lapte/iaurt/corn/biscuit/mere se arunca la cosul de gunoi, de unde sunt „pescuit” de cativa copii (si/sau profesori) care le duc acasa !!! Nu stiu daca sa le manance sau sa le dea la porci/caini.
In clasa fetei, clasa a V-a, este o RUSINE sa te vada cineva ca duci acasa, dapoi sa mai si mananci asa ceva. rade toata clasa de tine. La ea in calsa se aduna tot intr-o cutie pentru cineva care vine dupa ore sa o ridice, cica e mama unui copil care are nevoie de ajutor.
Lapte si iaurt SIM = scarbos de tot !! am incercat eu sa-l beau si nu am putut !!
cornul si biscuitii nu au nici un gust, chiar daca uneori sunt proaspeti !
Poate tine de educația noastră în legătură cu acest aspect! Cred ca ar trebui mai întâi sa vedem de ce rad copiii de cei care consuma aceste produse. Dacă ați studia hotărârea prin care se acorda aceste fonduri pentru programul lapte, corn și fructe în scoli, ați vedea ca se impun niște limite de gramaj, calitate și proveniență. Banii alocați sunt suficienți, dar operatorii economici, din dorința de a fi câștigători la aceste licitații, oferteaza produsele care costa cel mai putin și implicit de o calitate inferioara.
votati psd-alde-udmr si din toamna se va da rosii (porodici) iar la iarna cite o sticla de bulion are grija penalul si lingaii de linga el de elevi