Iubitorii „sportului rege” din judeţ, dar şi cei de culturism vor avea posibilitatea duminică, 21 aprilie, să vadă „pe viu” nume importante din lumea celor două sporturi chiar în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din municipiu. Demonstraţii de culturism, turneu de minifotbal pentru copii, dar şi un meci de gală între foşti componenţi ai echipei naţionale de fotbal a României şi prieteni ai fostului culturist, Arnold Schlachter sunt doar o parte „ingredientele” care vor face din eveniment unul special.
Foştii fotbalişti Miodrag Belodedici, Lucian Sânmărtean, Mirel Rădoi (actualul selecţioner al naţionale de tineret), Adrian Mihalcea şi Ioan Vlădoiu vor fi prezenţi la evenimentul caritabil de duminică, fondurile strânse urmând a fi donate fostului culturist.
La această acţiune caritabilă ar putea fi prezenţi şi preşedinţii celor două Federaţii – Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal şi Gabriel Toncean, preşedintele Federaţiei Române de culturism şi Fitness.
Evenimentul va începe la ora 14, preţul unui bilet fiind de 20 de lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.
La final este programată o licitaţie de tricouri.
Arnold Schlachter a fost diagnosticat în luna februarie cu tumoare cancerigenă agresivă invazivă, fiindu-i afectate corzile vocale, laringele, faringele, traheele şi esofagul, necesitând reconstrucţie de esofag.
În mai puţin de două luni, fostul culturist a suferit trei intervenţii chirurgicale, toate în Statele Unite ale Americii, dar boala a fost depistată în stare avansată.
Arni a practicat culturismul începând cu anul 1983, iar în ultimii ani a devenit arbitru de culturism, ultima dată oficiind la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness – Masters, desfăşurat în 2016, la Şimleu Silvaniei.