Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică-Compartimentul Poliţie de Proximitate au reţinut un tânăr de 22 de ani, din municipiul Zalău. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti şi distrugere.
La data de 8 aprilie,în jurul orei 14, Poliţia a fost sesizată, prin apelul de urgenţă 112, de către o femeie din municipiul Zalău, cu privire la faptul că fiul acesteia, cu acelaşi domiciliu, s-a deplasat la locuinţă, deşi pe numele lui Judecătoria Zalău a emis ordin de protecţie pentru o perioadă de șase luni (11 octombrie 2018 -10 aprilie 2019), pentru ameninţări cu acte de violenţă la adresa familiei. După sesizarea faptei, cel în cauză a părăsit locuinţa, a distrus două geamuri de la uşa de acces în bloc şi a plecat, fiind prins la scurt timp de poliţişti. În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, tânărul a fost reţinut, luni, 8 aprilie a.c., fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău în vederea luării unei măsuri preventive.