Pentru a marca Ziua Mondială a Sănătăţii (ZMS), aniversată anual în data de 7 aprilie, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj au organizat la începutul săptămânii o conferinţă de presă. Tema evenimentului, „Prin prevenţie, sănătate pentru toţi!”, aleasă, de altfel şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru celebrarea ZMS în anul 2018, dar şi în acest an, este acoperirea universală cu servicii de sănătate. În acest sens, la nivel local DSP Sălaj organizează în această perioadă, până în 14 aprilie, activităţi de informare-conştientizare a populaţiei şi a personalului medical din medicina primară cu privire la importanţa Acoperirii Universale cu Servicii de Sănătate Preventive. Conform datelor OMS, aproximativ jumătate din populaţia lumii nu are acces la servicii esenţiale de sănătate. De asemenea, aproximativ 800 de milioane de persoane, 12 la sută din populaţia lumii, plătesc cel puţin zece la sută din veniturile gospodăriei pentru serviciile de sănătate de care beneficiază, iar 100 de milioane de persoane sunt împinse în ”sărăcie extremă” – trăind cu $ 1.90 sau mai puţin pe zi, în urma cheltuielilor cu serviciile de sănătate. Accesul la servicii esenţiale de sănătate de calitate şi la protecţie financiară în procesul de accesare a acestor servicii îmbunătăţesc sănătatea populaţiei, cresc speranţa de viaţă, protejează ţările de apariţia unor epidemii, reduc sărăcia şi riscul de foamete, creează locuri de muncă, susţin creşterea economică şi egalitatea de gen.
România – locul IV în UE la rata de mortalitate
Conform datelor OMS, prezentate de Ligia Marincaş – directorul DSP Sălaj, acoperirea universală cu servicii de sănătate defineşte asigurarea accesului tuturor persoanelor la servicii de promovare a sănătăţii, de prevenire a îmbolnăvirilor, curative, de reabilitare şi paliative de o calitate suficientă astfel încât să fie eficiente, menţinând în acelaşi timp o povară financiară cât mai scăzută în rândul populaţiei în urma accesării acestor servicii. România se situează pe locul 4 la nivelul ţărilor EU28 în ceea ce priveşte rata standardizată de mortalitate la 100.000 de locuitori pentru decesele prevenibile, având în anul 2015, o rată de aproximativ 1,7 ori mai mare decât media ţărilor EU28.
Diabetul zaharat şi cazurile oncologice, în trend ascendent
Prezent la eveniment, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), Olaga Stana, a ţinut să precizeze şi despre Programele naţionale de sănătate. Potrivit sursei citate, elaborarea Programelor naţionale de sănătate se face de către Ministerul Sănătăţii, pentru Programele naţionale de sănătate publică şi de către Casa Naţională de Sănătate pentru programele naţionale de sănătate curativă. În anul 2018, la nivelul judeţului Sălaj, s-au derulat şapte Programe naţionale de sănătate, curative, şi anume: Programul naţional de tratament Oncologie, Programul naţional de tratament Diabet zaharat, Programul Naţional de tratament Hemofilie şi talasemie, Programul naţional de Boli Rare, Programul naţional de tratament al Bolilor Endocrine, Programul naţional de Ortopedie şi Programul naţional de Transplant. ”Ca şi număr de pacienţi în anul 2018, în Programul naţional de Oncologie au fost incluşi 817, pacienţi, la diabet zahat 10.302 de pacienţi, 12 bolnavi cu hemofie şi talasemie, zece bolnavi cu boli rare, 20 de pacienţi cu boli endocrine şi 37 prin Programul naţional de Ortopedie”, a precizat directorul CAS Sălaj – Olga Stana. Un trend ascendent se înregistrează la persoanele cu diabet zaharat, peste 10.300 de persoane în anul 2018, dar şi în rândul cazurilor oncologice: de la 501 pacienţi în 2014 la 871 în 2018.
La eveniment, pe lângă reprezentanţii instituţiei organizatore dr. Ligia Marincaş -director executiv, dr. Sanda Stanca – director executiv adjunct şi Monica Câmpean – asistent medical Compartiment ”Prevenţia sănătăţii” au luat parte: Csakvari Alexandru -medic primar medicină de familie, Almási Zsuzsa – reprezentant Centrul Noro – Asociaţia Prader Willi Romania, Amalia Găvriluţ – medic primar pneumolog şi medic specialist alergolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău, Liliana Neaga – medic primar anatomopatolog, Amalia Marc – medic specialist diabetolog, Olga Stana – director Casa de Asigurări de Săpătate (CAS) Sălaj şi nu în ultimul rând Olimpia Moigrădean – medic medicină generală şi pediatrie, medic de familie.
Asta este stilul de viata occidental.Mancarea ,aerul si apa sunt de mult timp otravite prin poluare,e-uri alimentare etc.
Nu-i asa cum spui! Asta e stilul de viata romanesc. In Occident se traieste mai mult si mai sanatos decat in Romania. De ce? Pentru ca oamenii de acolo nu manca la fel de mult ca noi, manca mai sanatos (fara prajeli si grasimi din belsug) si fac mai multa miscare. In Italia si Olanda vezi pe strazi zeci de tineri si batrani care circula zilnic pe bicicleta. Cati vezi in Romania? Romanul e comod si nepasator, asta e stilul nostru si de aceea traim mai prost si mai putin.
Nu-i asa cum spui! Asta e stilul de viata romanesc. In Occident se traieste mai mult si mai sanatos decat in Romania. De ce? Pentru ca oamenii de acolo nu manca la fel de mult ca noi, manca mai sanatos (fara prajeli si grasimi din belsug) si fac mai multa miscare. In Italia si Olanda vezi pe strazi zeci de tineri si batrani care circula zilnic pe bicicleta. Cati vezi in Romania? Romanul e comod si nepasator, asta e stilul nostru si de aceea traim mai prost si mai putin.