Cântați la altă masă!

Continuăm campania anti-electorală, pentru că, nu-i așa, trebuie să existe o țâră de contrabalans și un strop de sinceritate în toată mizeria asta în care suntem băgați cu toții, ciclic, ca într-o gogoașă, de foștii, actualii ori viitori realeși. Mizele eterne, puse la cale cu măiestrie de cutrele bătrâne din politică, din păcate nu prea mai țin. Oamenii realizează deja faptul că sunt prostiți pe față și că orice lucru minuscul este adus în această perioadă la rang de înfăptuire magistrală. Normalul este îmbrăcat în minune.  

Lucruri banale, care ar trebui să facă parte nu din dezvoltare, nu din evoluție, nu din laude trâmbițate ca la al treișpelea’ congres, ci din firescul cotidian, sunt puse acum pe banere și pliante electorale, prezentate în prezența unor miniștri care, bineînțeles, sunt parte din urzeala tronurilor astfel încât “prostimea” – adică noi toți cei cărora ne vine să-i strângem de gât – să înțeleagă că dezvoltarea vine peste noi intempestiv și că nu mai avem nicio șansă, trebuie să recunoaștem, domnule, că ei sunt cei mai tari și că trebuie aleși și realeși până când le face vânt popa lângă lumânare.

În realitate, ascultându-i pe oameni, citind comentariile dure, însă nu din categoria celor lipsite de bun simț sau gratuit-răutăcioase, păreri pe care zălăuanii le-au așezat sub recentele articole legate de vizita unui ministru în Sălaj și reabilitarea chinuită a unui cinematograf aflat în ruină, am realizat că oamenii se trezesc. Nu pot să nu recunosc faptul că nu a zâmbit văzând că absolut toate reacțiile sunt ori de râs isteric, ori asezonate cu expresii de care cei puși să ne dezvolte ar trebui să se simtă rușinați. Oamenii realizează, în sfârșit, că vremea pomenilor, a laudelor absolut ridicole, a prezentărilor pompoase, a trecut! Oamenii nu mai cred și, mai mult decât atât, au alergie la tot ce înseamnă prezentarea unor reparații, zugrăveli, reabilitări, ca realizări făcute sub forma “dezvoltării”.

Oameni buni, să fim foarte bine înțeleși – și mă adresez acum celor care încă mai cred că lumea mai pune botul la asemenea „realizări”: nu discutăm despre dezvoltare atunci când prezentăm un contract privind reabilitarea unui cinematograf care este adăpost de șobolani de peste 20 de ani, în centrul unui municipiu reședință de județ. Nu discutăm despre dezvoltare atunci când reparăm gardul unui stadion și vopsim conductele ruginite, reparăm pereții putrezi și plini de igrasie, toate acestea la un pseudo-stadion care este literalmente o putreziciune, o rușine inclusiv pentru o comună (în timp ce la sate ridicăm săli de sport în care vor juca volei pensionarii).

Nu discutăm despre dezvoltare atunci când vorbim de reparații și peticeli executate cu bani mulți, alocați în două tranșe, la punctul zero al municipiului – Platoul de marmură, care arată așa cum puteți constata fiecare, o jale de platou, o lucrare pe care oricât ai vrea să o lauzi trebuie să fii nebun să faci asta când vezi cum arată. Nu discutăm de dezvoltare atunci când le punem oamenilor în curte o cișmea cu apă potabilă, când le astupăm gropile de pe un drum, punem borduri noi sau când le montăm bănci sau două tobogane, și alea urâte ca naiba, în puținele parcuri pe care le mai avem. Nu discutăm de dezvoltare atunci când reparăm acoperișurile la școli sau când modernizăm o aripă de spital, chinuindu-ne de patru ani să terminăm acest lucru. Iar exemplele pot continua.

Nu vreau să fiu greșit înțeles. Nu minimalizez eforturile, atragerile de fonduri, implicarea – lucruri care, să fim înțeleși – fac parte din fișa postului de la locurile de muncă acolo unde oamenii obligați să facă asta au salarii de 7-10.000 de lei lunar. Nu vreau să se înțeleagă asta. Însă nici nu pot să mă prefac că nu observ faptul că, din nou, suntem luați și aduși cu arcanul pe la ședințe, conferințe sau ni se bagă pe gât, pe acasă cu crasă nesimțire, pliante pe câte zece pagini (aduse de poștaș care ne deranjează și ni le pune în brațe) toate acestea exact în campania electorală.

Totul prezentat sub masca dezvoltării, lucrurile, unele vizibile dar nu spectaculoase fiind de fapt lucruri care fac parte din funcționare, din întreținerea de bun simț a unor spații, a unor locuri, a unor clădiri, astfel încât să nu ne cadă tavanul în cap la cursuri sau să nu ne umplem de nosocomiale atunci când ajungem în vreun salon de spital. Asta este de fapt ceea ce ni se prezintă sub forma dezvoltării, după o regie veche de când lumea, trucuri expirate care, iată, nu mai țin.

Oamenii s-au prins, au realizat că sunt păcăliți mereu, indiferent de ce regim politic este la putere și că toate aceste lucruri fac parte dintr-o strategie bine pusă la punct, având un singur scop, recâștigarea ciolanului. Nu vă lăsați păcăliți. Nu, nu ne dezvoltăm și nu ne vom dezvolta niciodată atât timp cât cei puși tot de noi să ne dezvolte, ne prezintă reparațiile și spoiala pereților ca obiective prețioase atinse în drumul nostru către civilizație și progres. Noi trebuie să scriem despre ele, să le prezentăm oamenilor așa cum ne sunt comunicate, însă, dacă mă credeți pe cuvânt, sunt ultimele lucruri despre care aș scrie vreodată, dacă aș avea de ales.

Și nu pentru că nu-mi plac lucrurile bune ori cele frumoase, din contra. Ci pentru că nu sunt, genetic, atât de ipocrit și parșiv încât până și eu să vă mint. Zece, o sută, o mie, atât cât știu că ne citiți și ne apreciați. Trebuie să știți adevărul și lucrurile rele, grave, pe urmă și cele minunate despre care atunci când avem ocazia, scriem mereu cu drag! Celor care ne prostesc în continuare, ce pot să le mai spun? E târziu. Oamenii deschid ochii. Mulțumim frumos, cântați la altă masă!