În perioada 29-31 martie 2019, s-a desfăşurat ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Karate Shotokan al Comisiei W.S.F. din cadrul Federaţiei Române de Karate. Evenimentul a fost găzduit de către Sala Sporturilor din Piteşti şi a reunit aproape 500 de sportivi din întreaga ţară, care s-au întrecut în probe de kata şi kumite( W.K.F. şi SHOBU IPPON) individual şi echipe. A fost un concurs de nivel înalt, cu meciuri frumoase, cu sportivi bine pregătiţi, categorii cu peste 20 de competitori, unde fiecare dorea să urce pe podium, iar dorinţa lor se vedea prin implicarea de care dădeau dovadă pe tatami. Delegaţia şimleuană, a Clubului Copiilor şi C.S.Omega a totalizat 7 sportivi insoţiţi de subsemnatul, iar efortul lor a fost răsplătit cu 6 medalii, astfel : aur pentru juniorul Ilinca Marius la ambele secţiuni de kumite, argint pentru Chereches Marius, kumite Shobu Ippon minicadeţi, bronz Cionca Gabriel, tot Shobu Ippon copii şi de două ori bronz pentru juniorul Moldovan Alexandru de la Jibou. Foarte aproape de treptele podiumului s-au aflat şi cadeta Pop Tania şi copiii Cosma David şi Bal Matei, care au obtinut cate un onorabil loc IV.Personal, ma declar multumit de prestaţia sportivilor noştri, având în vedere nivelul foarte ridicat al concursului şi eforturile pe care le-am făcut pentru a ajunge la Piteşti. Le multumesc din suflet celor care ne-au sprijinit şi de asemenea părinţilor acestor sportivi, părinţi care nu ezită niciodată să fie alături de noi la toate acţiunile pe care le desfaşurăm. Cu aceste rezultate suntem îndreptăţiţi să participăm la Mondialele din mai de la Bucureşti. Felicitari tuturor sportivilor noştri şi mult succes în pregătire!
Prof. Pop Gheorghe