La Scala care-a răsărit

Vorba poetului nepereche: “…e-o cale atît de lungă, că mii de ani i-au trebuit, luminii să ne-ajungă”. A fost odată ca niciodată, un cinematograf mândru și frumos, așezat de minți luminate, puține dar sănătoase, în centru municipiului nostru drag. Cinematograful Scala. Un loc în care îndrăgostiții se simțeau în largul lor atunci când se țineau de mână, se priveau în ochi, printre luminile colorate ce ieșeau ca niște fulgere, din ecranul pe care rulau filme de calitate.

Cinematograful Scala, am putea să-l numim chiar o emblemă a divertismentului zălăuan din deceniile trecute, a ajuns, așa cum multe au ajuns în acest orășel, o ruină. Nu ieri, nu anul trecut. Ci de ani și ani. Ocolit nu de noroc, ci de atenția și implicarea autorităților care, rând pe rând perindate la butoanele municipiului, nu au avut nici inspirație, nici bunul simț să-i consulte pe cei care și-au făcut curaj și au ales să trăiască aici pe mai departe și să-i întrebe ce să facem cu acest edificiu. Mai este el, oare, de interes, vi-l mai doriți, mai sunt cinefili sau mai sunt… îndrăgostiți, în Zalău?

Reușim să-i dezlipim pe tineri și copii de tablete și telefoane și să-i determinăm să facă câțiva pași, da, să meargă pe jos până la cinematograf, acolo unde să-și dea întâlnire cu fetele, băieții, colegii, iubitele și iubiții, pentru a petrece două ore într-un mediu plăcut, nou pentru ei?

Să simtă în jurul lor, aievea, un mediu în care socializarea pe viu să le ofere nu doar destindere și plăcere, ci și curajul de a privi o persoană în ochi, de a se adresa în mod direct, prin cuvinte, de a se îmbrăca frumos și de a afla ce înseamnă, de fapt, timpul liber, dincolo de gratiile telefonului? Întrebări retorice.

Iată că totuși, la Scala care a răsărit cândva, calea acestui cinematograf către renaștere a fost la fel de lungă precum cea a luminii către Pământ, de la cea mai îndepărtată stea. Pornit cu mare greutate și așezat cu migală printre alte sute de hârtii uitate prin sertare, în fosta administrație, proiectul de reabilitare a cinematografului Scala din Zalău a revenit în atenția autorităților de la București, după ce ani la rând am tot dus populația cu zăhărelul, mințind și ei și noi la rândul nostru – pentru că nu puteam schimba comunicatele primite – că “în curând” și “în viitorul apropiat” se va face și se va drege. Au trecut și ultimii doi ani ai seriei de 12 cu fosta administrație la putere, au trecut aproape trei și din mandatul noii administrații și iată că un colț de lumină se zărește, dar nu oriunde, ci printre banerele și afișele electorale. Căci, doar așa cum îi stă bine românului aflat la putere, orice lucru presupus a fi bun trebuie scos din lădoi exact când, vezi Doamne, impactul ar putea fi mai mare – de exemplu în campania electorală.

Aflăm că ministrul așa-zis dezvoltării din România vine la Zalău să semneze același contract despre care doar eu am scris de-a lungul timpului de vreo douăzeci de ori, acela prin care, în sfârșit, ar putea începe lucrările de reabilitare la acest cinematograf. Știu, v-ați săturat dar nu am ce să vă fac, eu vă anunț că acum chiar vine domnul ministru și din ce informații am, chiar se va semna acest contract. Dar, știți voi piesa aceea de jale și muci, “Ai venit prea târziu, iubirea mea..” ? Da. Mă pot înjura autoritățile cât vor, însă eu o țin pe a mea și gata. Este târziu, oameni buni! Semnăm un contract, pe bani foarte mulți, pentru un obiectiv care, atunci când va fi gata (dacă va fi gata vreodată) va prezenta un interes ce va gravita extrem de aproape de cifra zero. Cinematografele au pierit pe rând, în toată țara. Și nu discutăm de buncăre construite în anii comunismului, de genul celor cum este și Scala, ci de cinematografe noi, moderne, proțăpite prin mall-urile din țară. Gol și pustiu, dragilor. O știm și o vedem cu toții.

Nu mai există nici producții de calitate, nici distribuitori de film onești, care să nu ceară, ca neamul prost, 40 de lei pe un bilet, dar mai ales nu mai există interes pentru filmul de la cinema, mai ales în condițiile în care chiar și platformele de pe internet care oferă cu prețul unui bilet la cinema, filme noi o lună întreagă, par să nu mai aibă succes. Tinerilor, cel puțin, le este lehamite să facă un pas, ce să mai vorbim să-i mai determinăm, cumva, să meargă la un film în centru sau la un teatru? Desigur, noi, nostalgicii anilor în care cinematograful reprezenta suprema distracție, poate că ne-am dori să revedem Scala, din nou, la fel cum era odată.

Dar așa cum nici noi nu mai suntem la fel, evident, nici impactul nu va mai fi același. Un singur lucru vreau să spun, înainte de a încheia această mică epopee a unei „păsări Phoenix” care nu va renaște din propria-i cenunșă, ci va muri în haine noi, pentru a doua oară: ce-ar fi fost dacă o echipă de minți luminate i-ar fi spus domnului ministru că acest proiect, iată, demarat după o idee ouată acum șapte ani, NU mai este de actualitate și că folosind acești bani mulți, la care să mai punem și alte economii sau fonduri europene ori guvernamentale, să avem și noi un stadion nou? Bineînțeles, nu astăzi, ci într-un interval de timp în care ar mai fi putut fi schimbat ceva. Iar acesta este doar un exemplu!

Vă puteți imagina un stadion nou-nouț în Zalău? Un loc în care tinerii, copiii dar și cei mai în vârstă să alerge, să se joace sau să asiste la evenimente sportive – evident, presupunând că alocăm miliarde unor echipe care să și facă performanță – un stadion frumos, mare, care să ne ofere șansa la o viață frumoasă, sănătoasă, dar și la un divertisment de calitate? Dar încerc să rămân așa cum sunt, de altfel, un optimist, și să cred că până la urmă, decât un adăpost pentru șobolani, un cinematograf nou este, totuși, o idee mai bună, salutară chiar, ce ne  poate scoate din urâtul cotidian, atât de reprezentativ pentru orașul nostru. Atât putem, atât avem!

“În curând” începe reabilitarea unui cinematograf de care nu mai au prea mulți nevoie. În detrimentul unor proiecte cu adevărat utile, absolut necesare, după care plângem în cor și cei mici, și cei mari și care nu vor vedea lumina soarelui niciodată.“Tot astfel când al nostru dor, pieri în noapte-adâncă, lumina stinsului amor ne urmăreşte încă”.