Pompierii de la Punctul de lucru Sânmihaiu Almaşului a fost solicitat să intervină, sâmbătă dimineața, la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Poarta Sălajului.
Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (scurtcircuit de la un conductor electric defect). Au ars 30 mp din acoperişul casei, piese de mobilier din două camere, iar focul s-a extins şi la acoperişul casei învecinate, flăcările mistuind circa 40 mp din acoperişul imobilului.
Sămbătă dimineaţa, la ora 10.30, pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la un autoturism staţionat în curtea unei gospodării din localitatea Aghireş. Cauza probabilă de incendiu a fost de natura electrică. Autoturismul a fost distrus aproape în totalitate.
Garda Hida şi Punctul de lucru Sânmihaiu Almaşului au fost solicitate să intervină sâmbătă, în jurul prînzului la un incendiu izbucnit la mai multe anvelope uzate din incinta unei vulcanizări din localitatea Hida. Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea necorespunzătoare a focului în spaţii deschise (focul de la vegetaţia uscată s-a extins la anvelopele uzate , au ars aproximativ 30 de bucăţi).
Incendii la vegetaţia uscată au fost înregistrate, în acest sfârșit de săptămână şi în localităţile Benesat, Borza şi Hurez.