Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a prezentat marţi, 26 martie, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ (UAT), „Cartea albă a proiectelor din judeţul Sălaj”, pentru perioada de programare 2014 – 2020, reprezentând o primă analiză de ansamblu asupra proiectelor publice inițiate în judeţ, în perioada de programare menţionată, din fonduri europene şi guvernamentale. Astfel, din surse guvernamentale, în Sălaj sunt finanţate, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), un număr de 151 de proiecte, cu o valoare totală 754.157.884,17 lei.
Obiective finanțate prin PNDL: sisteme de alimentare cu apă și stații de tratare a apei; sisteme de canalizare și stații de epurare a apei; inități de învățământ; unități medicale; drumuri publice; poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale; piețe publice, comerciale, târguri, oboare; baze sportive; biblioteci, muzee, teatre, centre culturale; platforme de gunoi şi iluminat public.
În ceea ce priveşte fondurile europene, acestea au fost accesate prin mai multe programe.
Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, programul prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România, sunt finanţate un număr de 88 proiecte, cu o valoare totală 168.204.224,32 lei.
POR 2014–2020 își propune ca obiectiv general creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic. Numărul proiectelor finanţate prin POR este de 54, cu o valoare totală de 920.381.291,04 lei.
Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) promovează crearea unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate. Numărul proiectelor finanţate prin POCA este de 6, cu o valoare totală de 7.694.786,18 lei.
Programul Operațional Capital Uman (POCU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, contribuind la reducea disparităţile de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. Numărul proiectelor finanţate prin POCU este de 4, cu o valoare totală de 70.966.789,94 lei.
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) finanţează activităţi din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. În Sălaj, prina cest progarm este finanţat “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, în valoare de 916.660.242,75 lei.
Astfel, totalul proiectelor finanţate prin programe europene este de 153, în valoare de 2.083.907.334,23 lei, cu o intensitate a finanțării de 1.829 euro pe locuitor, comparativ cu 1.421 euro pe locuitor, în perioada 2007-2013.
Sumele prezentate includ toate proiectele, indiferent de stadiul lor de implementare, la data de 31 decembrie 2018, pe baza fişelor de proiect completate în urma verificărilor în teren făcute de reprezentanţii Instituţiei Prefectului Sălaj.