O intervenție medicală neurologică a fost efectuată cu succes, în premieră, zilele trecute, de o echipă de medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Zalău. Este vorba despre o intervenție la nivel cerebral denumită tromboliză, o procedură efectuată pentru prima dată la Zalău.
Intervenția a avut loc în cazul unui bărbat în vârstă de 67 ani, venit la UPU în fereastra terapeutică necesară și îndeplinind criteriile stricte de includere în categoria celor care pot beneficia de o asemenea intervenție specială.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Zalău, în cazul acestui pacient care suferise un accident vascular cerebral (AVC) s-a procedat la inițierea tratamentului trombolitic după efectuarea investigațiilor necesare în UPU (computer tomograf cerebral, analize complexe), prin colaborare multidisciplinară: medic specialist neurolog Cornelia Sălăvăstru, medic specialist UPU Silviu Lădariu, medic specialist radiologie-imagistică Lucian Negru, decizia fiind luată de către medicul specialist neurolog împreună cu familia. În prezent pacientul este internat şi monitorizat atent în secția de Neurologie, având o evoluție uşor favorabilă. În răspunsul detaliat trimis de managerul celei mai mari unități medicale din județ, întocmit de medicul primar neurolog Popa Lorin, se mai arată:
“Tromboliza intravenoasă este o metodă terapeutică netraumatizantă, folosită în tratamentul accidentului vascular cerebral acut ischemic, ce constă în injectarea unei substanțe trombolitice, care se administrează intravenos, medicamentul numit rt-PA, procedură care poate ajuta la dizolvarea cheagului de sânge format la nivelul arterelor cerebrale şi poate duce la restabilirea fluxului de sânge spre creier şi ameliorarea semnelor neurologice. În acest fel se poate obţine o evoluţie mai rapidă spre ameliorare a paraliziei, tulburărilor de vorbire, sau a altor semne. Acest medicament nu este un medicament miraculos iar administrarea sa nu garantează că pacientul va reveni sigur la starea anterioară accidentului vascular cerebral.
Riscurile administrării rt-PA intravenos se referă la posibilitatea ca în 6-8 la sută din cazuri să apară sângerări secundare la nivelul creierului sau cu alte localizări. Dacă situaţia pacientului este foarte gravă de la început, în lume au fost înregistrate până la 14 -18 la sută decese.
Tromboliza intravenoasă nu poate fi aplicată decât în primele 4,5 ore de la producerea atacului cerebral, în așa numita „fereastră terapeutică”. Este de reținut faptul că este esențial ca la apariția primelor simptome neurologice, pacientul să se prezinte într-un serviciu de urgență. De asemenea, este foarte important ca pacienții sau aparținătorii să știe cu foarte mare precizie ora la care au apărut primele simptome neurologice.
Există un consimțământ informat pe care pacientul sau aparținătorul trebuie să îl semneze, cu asumarea riscurilor tratamentului, fără de care tromboliza nu poate fi inițiată. AVC este a doua cea mai comună cauză de deces, în România, după infarctul miocardic”.
România se află pe locul trei în Europa, în ceea ce privește cazurile noi de AVC diagnosticate în fiecare an și pe locul 2, în Europa, în ceea ce privește cazurile de deces și de infirmități provocate de AVC. Simptomele neurologice care pot apărea brusc şi care ar trebui să îi aducă pe pacienţi la medic sunt: tulburări motorii şi senzitive, de obicei sub forma unei hemiplegii sau hemipareze (paralizie a unei jumătăţi a corpului); tulburări de vorbire – de exprimare sau de înţelegere a vorbirii; tulburări de deglutiţie (înghiţire), schimbarea bruscă a vocii, de asemenea brusc instalate; diplopie (vedere dublă) instalată brusc; turburări de vedere cu pierderea bruscă a vederii la un ochi; asimetria bruscă a feţei.
Felicitari medicilor ! Se poate si la Zalau !
Felicitari din inima echipei medicale, suntem un municipiu mic dar puternic. Medicii zalauani sau cei din Cluj care lucreaza pentru zalauani sunt oameni exceptionali. O veste extraordinara, faptul ca putem beneficia de o astfel de interventie salvatoare! ❤
Felicitari echipei medicale? Dupa parerea mea trebuie felicitat intregul personal care l-a supravegheat atent pe acest pacient…..meritul este a tuturor de la mic la mare.( medici.,asistente,infirmiere)….fara scest”lant medical” nu se poate vorbi de reusite.
Foarte adevarat Anonim 13:22 fara personalul intreg, doar medicii nu cred ca reuseau acesta performanta, cum ai scris, meritul este al tuturor, pacat ca iarasi doar medicii au fost felicitati.
Felicitari echipei medicale formate pe langa medici si din asistenti medicali si infirmire care au supravegheat atent pacientul
Felicitari ECHIPEI MEDICALE = medici,asistenti,infirmieri.
Asa trebuia sa inceapa articolul din ziar….dar pentru unii doar medicii au merite .
Noi oamenii de rand felicitam pe toata lumea si ne bucuram ca suntem pe maini bune in spitalul de la Zalau .
Falicitari tuturor medici anestezIsti asistente si celor de pe ambulante, si voua ca promovati reusitele lor!