Reabilitarea bulevardului zălăuan reprezintă una dintre cele mai importante activități de care depinde bunul mers al traficului din municipiu, o activitate de care depinde nu doar confortul șoferilor, a pasagerilor, bicicliștilor și motocicliștilor, cât mai ales siguranța și viața tuturor participanților la trafic. Deși lucrările efectuate la tronsonul I, finalizate în toamna anului trecut, nu s-au ridicat la standardele de calitate pe care cu toții le-am fi dorit, totuși, pe această porțiune traficul se desfășoară la nivel satisfăcător.
Reprezentanții Primăriei Zalău ne-au comunicat faptul că lucrările de reabilitare a tronsonului II din bulevard continuă și se desfășoară conform graficului stabilit:
“Lucrările pentru bulevardul Mihai Viteazu au reînceput pe porțiunea cuprinsă între benzinăria Mol și sensul giratoriu din zona Kaufland, prin amenajarea scuarului dintre cele două sensuri, urmând ca în luna aprilie să înceapă operațiunea de frezare a asfaltului urmată de cea de asfaltare a carosabilului pe porțiunile stabilite.
Până la sfârșitul anului trecut, pe acest tronson se executaseră lucrări a căror valoare a fost de peste 200.000 de lei și care au constat în rebordurarea scuarurilor, amenajarea spațiilor verzi din zonă, pavarea cu dale de beton pe pat de nisip și pavarea cu piatră cubică – lucrări ce se apropie acum de stadiul de finisare, montarea indicatoarelor rutiere aferente, activitate care, de asemenea, este în curs de finalizare. Lucrările au fost sistate în perioada de vreme neprielinică, fiind reluate în această lună.