Două persoane și-au pierdut viața într-un cumplit accident de circulație



Un cumplit accident de circulație a avut loc în Zalău, pe bulevardul Mihai Viteazul, în apropiere de zona Ceasului, joi în jurul orei 13.30. Șoferul unui autoturism Dacia 1410 care circula dinspre gară către centru a încercat să vireze la stânga, fără să se asigure, în scuarul de lângă trecerea de pietoni și a fost izbit în plin de un autovehicul SUV Mercedez care venea cu viteză din direcția opusă. Reprezentanții IPJ Sălaj au transmis faptul că şoferul SUV-ului a pătruns în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului. În urma accidentului trei persoane au suferit leziuni, două dintre ele fiind în stare extrem de gravă după impact – șoferul și ocupantul locului din dreapta aflați în Dacie. Mai multe echipe de polițiști, pompieri și de la Ambulanță au sosit la fața locului. Din păcate, după zeci de minute de resuscitare, atât șoferul Daciei, în vârstă de 80 de ani cât și soția acestuia, de 76 de ani, pasageră pe locul din dreapta în autoturism, au decedat. Pasagera de pe locul din dreapta din Mercedes, în vârstă de 37 de ani a suferit leziuni ușoare.Polițiștii urmează să stabilească atât cauzele, cât și împrejurările în care a avut loc această tragedie. Șoferul SUV-ului urmează să fie cercetat  pentru ucidere din culpă.

9 Thoughts to “Două persoane și-au pierdut viața într-un cumplit accident de circulație”

  1. politia Salaj , politia invizibila

    Cinci persoane ucise in accidente de circulatie in plin oras , in trei luni …
    Mai rau ca la Bassorah , in Irak ….
    Nimeni de la Bucuresti nu schimba – scutura – curata ingrozitoarea Politie Salaj ?

    1. politia este principalul vinovat !!!

      de ce nu se folosesc radarele fixe? sa iasa politia sa ne explice acest lucru !!!

  2. Anonim

    @17:47. Poliția l-a făcut pe șoferul Daciei să nu respecte indicatorul „Cedează trecerea”?

  3. POP Alexandru

    Verifica-ti dacă Dacia era cu ITP valabil si daca corespunde din punct de vedere tehnic pentru a circula pe Drumurile Publice …. Sau tot aceeași stație ITP din Criseni a rezolvat-o si pe asta…. ca autoutilitara firmei GURZAU TRANS

  4. Anonim

    Aici nu e vorba de itp, e vorba ca cineva a avut viteza

  5. Anonim

    Ce va mai bateti capul cu prosti sa zis clar ca a fortat semaforul pe culoarea galbena, daca avea 50-60 km.pe ora putea sa opreasca in 10-20 de metri.,nu in 60-80 de metri sau mai mult. Az bolid de oras, sunt plin de ele.

  6. Anonim

    18:20,da, și poliția are vina ei, printre atributiile politie este și prevenirea, daca ar fi câte un polițist în intersecții nu în birouri s-ar circula regulamentar nu cu viteze de autostrada și nu s-ar forța culoarea următoarelor,însă la accident au știut să vină vreo zece mașini de poliție. Rusine Bogdan Olteanu, ești la fel ca predecesorii tăi!

    1. Anonim

      @20:48.
      Ai dreptate, e bine să fie și polițist în intersecții. Dar dacă nu este, nu trebuie respectată legea circulației? Șoferul Daciei era pe banda de selecție pentru viraj la stînga, care la capăt are marcaj „CEDEAZĂ TRECEREA!”. Nu vrem să respectăm legea, plătim! În plus, la 80 de ani, nu prea mai ești capabil să conduci: condiție fizică deficitară, diferite afecțiuni, deficit de atenție, viteză de reacție scăzută și altele. Rezultatul? Pui în pericol propria viață și a altora. Nu e mai bine ca la 80 de ani să dai hîrbul de Dacia 1300 la fier vechi și să te plimbi prin parc? Dacă ai nevoie, azi sînt destule autobuze și taxiuri.

  7. Anonim

    Sunteți plini de ipocrizie! Acum câteva zile a fost un articol în care se scria ca politia a desfășurat numeroase activități de prevenire în cadrul cărora s-au aplicat mai multe sancțiuni, inclusiv pentru nerespectarea culorii semaforului (a se vedea una dintre cauzele acestui accident.).Toata lumea a sărit ca doar atât știe sa facă poliția și ca prea se baga peste oamenii nevinovați. Acum, cu accidentul toți săriți ca nu e politie pe drum și ca nu se fac controale s.a.m.d Ne place sa fie ordine și toți vrem masuri drastice și amenzi în cazul nerespectării legii, dar dacă s-ar putea, sa se aplice pe alții, nicidecum pe noi sau pe neamurile noastre, situație în care suntem nedreptățiți de acest sistem „opresiv”! Hai sa fim serioși și realiști. Astfel de accidente au loc peste tot în lume nu numai aici. Cauzele sunt multiple:vârstă înaintată, viteza, nerespectare indicații semafor, graba, infrastructură deficitara care cauzează blocaje și inevitabil împinge șoferii sa încalce legea, semafoarele „inteligente” nefuncționale care ar trebui sa mai fluidizeze traficul și multe altele. Sa lăsăm propaganda și aruncatul cu noroi oricând și în oricine și sa luam lucrurile asa cum sunt.

Leave a Comment