Pe parcursul a şapte zile, polițiștii rutieri au acționat, la nivel județean, verificând modul în care conducătorii auto şi pasagerii folosesc centura de siguranță și dispozitivele de fixare în scaune pentru copii.
În perioada 11-17 martie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acţiune de verificare a respectării normelor referitoare la utilizarea centurii de siguranţă și a dispozitivelor de fixare omologate.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 642 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 320 au fost aplicate pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 40 pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului, fără dispozitiv tip „mâini libere” (hands free), 19 pentru neutilizarea dispozitivelor de fixare în scaune pentru copii, iar diferența au constituit alte abateri. Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat şi şase infracţiuni, din care trei la regimul circulaţiei rutiere (conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice).
De asemenea, poliţiştii au atras atenţia participanților la trafic, cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu folosesc dispozitivele de siguranţă.
Copiii cu o înălţime de până la 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.
De asemenea, copiii cu o înălţime de peste 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, sau dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.
Există şi excepţii. Astfel, dispozitivul de fixare în scaun pentru copii nu este obligatoriu dacă copilul se află într-un autovehicul destinat transportului public de persoane, precum şi în taxi, dacă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
Totodată, se exceptează de la obligaţia de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranţă pe timpul transportului, copilul pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea acestor sisteme de siguranţă. Conducătorul de autovehicul are obligaţia să aibă asupra sa certificatul medical, în conţinutul căruia trebuie să fie menţionată durata de valabilitate a acestuia.
În aceste cazuri, transportul copilului se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului, iar în cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.
Poliția sălăjeană menționează că dispozitivul de fixare în scaun pentru copii trebuie să fie omologat şi adecvat pentru caracteristicile fizice ale copiilor şi se instalează pe locurile din spate ale autovehiculului, în conformitate cu instrucţiunile de montare furnizate de către producătorul acestuia, care indică în ce mod şi în care tipuri de autovehicule poate fi folosit sistemul în condiţii de siguranţă.