Deși am fi tentați să o facem, fiind un subiect fierbinte, totuși nu ne vom îndrepta astăzi atenția asupra lombosciaticii, RMN-urilor și-a altor hernii de disc. Nu. Vom aborda, însă, aspecte influențate de același personaj, care ne distruge existența de mai bine de doi ani, de când a preluat puterea în acest spațiu mioritic.
Acest Liviu Dragnea, infractorul şef al PSD și, din nefericire, al acestei țări, se declară ori de câte ori are ocazia a fi pro-UE, însă discursul său este unul profund anti-european. Prin toate acțiunile sau declarațiile sale din ultimii ani, făcute cu ocazia întâlnirilor pe care le-a avut cu „yesmanii” săi din teritoriu, Dragnea s-a dovedit a fi un populist și un manipulator ordinar, un politician fără niciun scupule, fără vreo substanţă, vreo coloană vertebrală, fără o bază politică, fără o doctrină. De fapt, Dragnea este de departe cel mai fără de esență politruc român în viață. Însă, până la urmă, aceasta este atitudinea unui șacal disperat, încolțit.
Discursurile lui Dragnea se rezumă la câteva fraze mereu dezlânate, pe care le îmbracă în funcție de intelectul fraierilor cărora se adresează, dar care în esenţă conţin mereu niște idei fără esență, foarte sărace: de vină pentru toate neîmplinirile României sunt, în speță, cei care pun frână programului de guvernare, și anume românii din „statul paralel” plătiți de Soros, agențiile străine, multinaționalele, străinii şi UE. Ei sunt cei care vor răul acestui popor minunat, ei nu ne lasă să ne dezvoltăm, nu ne vor independenţi, ne vor umili, nu ne vor puternici. Ei ne terorizează cu cerinţele lor „absurde” și ne țin capetele strivite sub bocancul imperialist. Acest gen de declarații naționaliste, ieftine, sunt totodată niște idei pe care Dragnea vrea să le inoculeze fraierilor, românilor mai prost informaţi, cu o capacitate mai slabă în a discerne minciuna de adevăr, hoţia de cinste, albul de negru şi mâncatul de rahat de buna credinţă. Până la urmă, vedem că în esenţă, acest Liviu Dragnea este campionul României în concursul de măncat rahat cu polonicul, aceasta fiind singura lui șansă să dea un exemplu ăstora ce stau gură-cască și-i mai ascultă încă mesajele penibile. Din punctul acesta de vedere, chiar nu se mai poate face nimic. Dragnea e irecuperabil mânjit cu rahat, nu doar pe față. Astfel că e aproape imposibil să-l mai poţi dezvăţa acum de acest obicei. Bașca mai sunt încă o grămadă de români care se uită cu admiraţie la ce bagă sau scoate teleormăneanul pe gură. Ce trebuie să știm însă, este că, în ciuda ascensiunii sau a puterii politice pe care a capătat-o în ultimii doi ani și jumătate, Dragnea nu este vreun geniu. În schimb, este un excelent orator, un mâncător de rahat.
Cu ideile sale socialist-naționaliste, Liviu Dragnea încă mai are trecere doar la românii nostalgici după Ceaușescu, la cei care duc încă dorul unui „tătuc”, icoană în fața căreia să facă plecăciuni dimineața, la amiazi sau seara, înainte de culcare. Un „tătuc” care să le promită pensii, salarii și ajutoare sociale putorilor care nu vor să facă niciun efort, cu excepția momentului în care duc paharul cu votcă ieftină la gură.
Dacă nu ați procesat încă, veți vedea că nu mai avem mult și vom constata că, în realitate, fantasmagoriile lui Dragnea nu sunt doar niște idei anti-europene, ci niște acțiuni cât se poate de anti-româneşti, cu perspective extrem de sumbre. Ceea ce mă face să cred că, nu peste mult timp, acest individ va fi trântit exact acolo unde vrea să ne trimită pe noi și, de fapt, mai precis acolo unde îi este locul: într-un aprozar cu gratii.
Vadan e un depresiv fara tratament .
Ciobanescu nu mai lucreaza in Salaj ?
Adevarat , era un singur psihiatru la 500 schizofreni , fara sa numaram si depresivii …
Tovarasul Dragnea va ramane in istorie ca groparul Partidului Social Democrat. Le transmit, cu anticipatie, „sa le fie tarana usoara”!
PSD -„Ciuma Rosie” este un partid antiromanesc, urmasul partidului comunist care a distrus cultura si spiritualitatea acestui popor. Un partid cu origini bolsevice nu poate fi decat un partid cu tradatori de neam si tara!
O populație care în loc să iasă în stradă împotriva minerilor aduși de criminalul Ion Iliescu i-a aplaudat nu poate să aleagă decît tîlhari ca Dragnea și banda sa!