La solicitarea Sindicatului ”Sanitas” Sălaj, la începutul acestei săptămâni, a avut loc o întâlnire la nivel sectorial sănătate și asistență socială la Prefectura Sălaj. La întâlnire au luat parte reprezentanți de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Sălaj, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Direcţia Generală de Asostenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj şi managerii unităților sanitare cu paturi din județ și membrii Biroului Executiv a Sindicatului ”Sanitas” Sălaj. În cadrul întâlnirii au fost prezentate și evaluate nemulțumirile salariaților din sectorul sanitar și de asistență socială în ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale și aplicarea neunitară a legislației. „Revendicările prezentate vor fi transmise prin Instituția Prefectului către Guvernul României. Împreună suntem mai puternici!”, au precizat reprezentanții Sanitas. Sindicaliştii din domeniul sănătăţii spun că au hotărât la nivel naţional ca în cursul acestei luni să demareze acţiuni de protest prin pichetări ale Ministerului Finaţelor Publice, Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Revendicările Sindicatului ”Sanitas” vizează: eliminarea din plafonul de 30 la sută a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri, corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială, negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului „Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare”.
Emigrati, nu va retinem ?
De ce nu le dați câstigurile lunare ca să vedem şi noi despre ce este vorba? Când e vorba de bani, uitați-vă la pantofii presedintelui de sindicat.. Costă cât o pensie minimă. Să tot demonstrezi cu aşa pretenții.