Bolnavi de răutate

Hărţuită de politicienii din PSD-ALDE, inclusiv de Guvernul Dăncilă, care au militat din răsputeri împotriva candidatului român înscris în cursa pentru funcţia de procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi a reuşit să readucă speranţa în sufletele câtorva milioane de români. Mai mult de atât, fosta şefă a DNA  a demonstrat la Bruxelles că este persoana potrivită pentru ocuparea acestui post şi că reprezintă România cu demnitate.

Am urmărit cu destul de mare atenție și, recunosc, cu emoție dezbaterile Codruței Kovesi din Parlamentul European, de parcă aș fi retrăit finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când Steaua a luat titlul european, după ce Helmuth Duckadam a reușit să apere cele patru lovituri de departajare. Pentru că, vă mărturisesc, sunt atât de rare momentele de acest gen, când românii reuşesc să impresioneze Europa, încât nu pot să nu profit la maximum, pentru a putea savura acel sentiment de mândrie cu care mă intersectez în ultima perioadă din ce în ce mai puțin.

Pe de altă parte, oricât de mândru te-ai simți în acele momente, nu poți să nu roșești de jenă în obraji când vezi reacţia mioritică a unor personaje penibile, cum este această Maria Grapini, o adevărată ruşine pentru România şi pentru Parlamentul European. De fapt, sunt convins că singurul moment în care Grapini s-a făcut remarcată în Parlamentul European a fost cel în care a criticat-o pe Laura Codruţa Kovesi, la audierea din comisiile LIBE-CONT. Motiv pentru care am să-i pomenesc numele aici cât mai puțin posibil.

Știm că nimeni nu e profet în ţara lui, însă noi, ăștia din spațiul carpato-danubiano-pontic, avem o mare problemă cu noi înșine. O boală de care, se pare, nu ne mai putem vindeca. În loc să ne sprijinim, să ne ajutăm şi să ne bucurăm de reuşitele celor de lângă noi, ne punem mereu beţe în roate, ne lovim între noi la glezne ori de câte ori îl vedem pe cel de lângă noi că vrea să scoată capul la lumină. Tot așa și în cazul Codruței Kovesi. Chiar dacă nimeni nu i-a adresat întrebări încuietoare candidatei noastre la funcţia de  procuror-şef european în legătură cu problemele din ţară, ci mai degrabă au vrut să vadă dacă este sau nu capabilă pentru funcţia respectivă, reprezentanta României, Grapini, a schimbat brusc direcţia şi a început să pună întrebări tendenţioase şi fără un temei real, reuşind să se umple de ridicol. Într-un astfel de context, este evident că doar specimenele nevertebrate pot fi în stare să  arunce cu noroi într-o persoană care reprezintă aceeași țară în Parlamentul European (ca să nu vă reamintesc de momentul penibil în care Grapini a „încurcat” numărătoarea voturilor), în defavoarea candidatei noastre, motiv pentru care nevertebrata a şi fost huiduită de colegii săi din Parlamentul European.

Până la urmă, după părerea specialiștilor, Kovesi s-a descurcat impecabil, dând dovadă de verticalitate şi de rezistenţă la presiunea pusă de conaționalii săi. Mai mult decât atât, când i s-a solicitat să vorbească în limba engleză, fosta șefă a DNA a subliniat că, deşi se descurcă destul de bine atât în limba engleză, cât şi în franceză, preferă să vorbească în limba maternă, pentru că era convinsă că o urmăreau foarte mulţi români şi, aşa după cum era firesc, avea şi o căruță de emoţii.

Concluzionând, putem spune că deşi a fost atacată mișelește de reprezentanții propriei sale țări în Parlamentul European, Kovesi nu a cerșit susţinerea nimănui. A rămas demnă, în picioare, cu capul sus, răspunzând cu promptitudine la toate întrebările, astfel că a reuşit să impună respect şi admiraţie, dar și să impresioneze audienţa. Nu cred că vă spun ceva nou dacă subliniez că astfel de oameni sunt din ce în ce mai puţini în ţara asta, oameni pe care ne putem baza în lupta pe care o ducem împotriva Mafiei și-a tentativelor repetate de decapitare a actului de justiție. Tocmai de aceea, ne bucurăm pentru Kovesi, în contextul în care are șanse foarte mari să obțină funcţia de procuror-şef european, însă ne doare sufletul că noi, ceilalți, trebuie să rămânem acasă, la un loc cu hoţii şi ticăloşii de la Putere, care ne rânjesc în față ca niște hiene gata să ne sară la gât.