Curățenia de primăvară a început și odată cu aceasta și preocupările de igienizare a terenurilor prin ardere a vegetației uscate au devenit mai active. Din nefericire igienizarea terenurilor se face în continuare nerespectând prevederile legale şi fără nici o responsabilitate din partea cetăţenilor, incendiile nesupravegheate sau scăpate de sub control producând pagube materiale însemnate şi cu risc ridicat de producere a unor tragedii.
Într-o singură zi, joi, pe raza judeţului Sălaj, au fost anunţate 11 incendii de vegetaţie uscată, la care
pompierii militari au fost solicitați să intervină pe terenuri din localitățile Nuşfalău, Aghireş, Plesca ,Zimbor, Badon, Zalău, Zăuan, Leşmir, la rezervaţia naturală Balta Cehei, o serie de terenuri între localităţile Cristur şi Dobrin, Sălăjeni şi Sărmăşag.
Condiţiile meteo de vânt şi resturile vegetale abundente şi uscate au făcut ca focul să se propage cu mare rapiditate în ciuda intervenţiei prompte a pompierilor şi al serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, să ameninţe locuinţe, sere, livezi,stupi de albine şi fond forestier.
Pompierii şimleuani şi SVSU-urile Cizer şi Crasna au avut de înfruntat un incendiu de mare amploare petrecut în apropierea localităţii Plesca, unde flăcările scăpate de sub control au mistuit aproximativ 50-60 ha de vegetaţie uscată.
În perioada imediat următoare, ISU va demara o serie de măsuri de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată prin sancţionarea contravenţională, conform legii, a cetăţenilor care execută igienizări fără a respecta prevederile legale şi care, folosind iresponsabil focul, pun în pericol comunitatea sau își pun în pericol gospodăria, bunurile sau chiar viața.