Ambulatoriul integrat de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) va fi dotat cu echipamente medicale noi, de ultimă generaţie, la cele mai înalte standarde. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de consilierii judeţeni în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean (CJ) de joi – 28 februarie. Proiectul, ”Dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău” și cheltuielile legate de acesta, are o valoare totală de 11.666.837,49 de lei, din care cheltuieli eligibile 10.700.750,00 de lei. Proiectul a parcurs cu succes primele două etape ale procesului de evaluare specific Programului Operațional Regional (POR) și se află la momentul actual în faza premergătoare demarării etapei de pre-contractare, conform Notificării nr. 2632 / 26 februarie transmisă de Agenţia de Dezvolare Regională (ADR) Nord – Vest. Astfel, prin investiţia propusă se vor dota cabinetele de specialitate ale Ambulatoriului si laboratoarele care deservesc atât ambulatoriul cât și spitalul, respectiv cele aferente următoarelor cabinete de specialitate: Medicină Internă, Endocrinologie, Gastroenterologie, Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, Cardilogie, Chirurgie generală, Neurochirurgie, Chirurgie plastică, Microchirurgie Reconstructivă – Arşi, Chirurgie şi Ortopedie infantilă, Ortopedie şi Traumatogolie, Obstetrică-Ginecologie, Pediatrie, Oftalmologie, Otorinolaringologie (ORL), Neurologie, Dermatologie, Nefrologie, Laborator radiologie şi Imagistică Medicală, Medicina Muncii, Trusă de urgenţă -Tratament Ambulator, Laborator explorări funcţionale, Laborator Analize Medicale, Anatomie Patologică şi Urologie.
si medici pe cand? putem avea cel mai modern spital, daca sunt tot aceiasi medici ! uni sunt prosti, alti sunt si rai la suflet !