Daniel Săuca
Prezentatorii, crainicii, artiștii, dj-ii și alte categorii de oameni ai muncii cu prezentările și vorbăria care ne apelează cu „dragii mei” ori „dragii noștri”. De unde atâta dragoste?
Propaganda deșănțată pe care unele media le fac unor partide în numele „dreptului la informare”. Chiar nu poate apărea semnul de publicitate („p”)? Chiar nu se poate insera acel semn? Ori altele…
A nu știu câta modificare a legii/legilor educației. Ministrul și schimbarea, modificarea. Oare cât va ține noua modificare?
Lipsa bugetului de stat pe 2019. Noi cu drag muncim… Oare vom „prinde” adoptarea unui buget național în luna decembrie?
Așa-zisele campanii electorale ce urmează în 2019 și 2020, prilej doar (ori mai ales) de atacuri și vorbării violente. Două „ture” de alegeri în 2019 (europarlamentare și prezidențiale). Și alte două în 2020 (locale și parlamentare). Iar nu se vor lua decizii serioase. Iar vom aștepta să se termine campaniile și alegerile. Dacă nu cumva vom avea parte (în premieră postbelică) de alegeri anticipate…
Gropile din drumurile noastre. Cum vine primăvara descoperim și gropile. Vom „prinde” oare o iarnă (toamnă, vară, primăvară) care să nu afecteze minunatele noastre drumuri?…
Lipsa aproape totală de colaborare între instituțiile publice. Nu numai în Sălaj. Și nu numai între cele „vecine și prietene”. Evident, întotdeauna de vină sunt alții.
„Dictatura minorităților”. Oare cum mai putem defini azi conceptul/sintagma/expresia de „majoritate”?
Amicii (prieteni nu prea am comparativ cu numărul de dușmani) care se supără de-a dreptul dacă nu ești de acord cu opiniile lor. Asta e: trăim și în vremuri în care respectul pentru opinia celuilalt a cam dispărut. „Toți are dreptate!”…
Românii plecați „afară” și care îi disprețuiesc pe cei rămași „în țară”.
(Atât pentru episodul de astăzi din „telenovela” dvs. preferată. Și ca să nu vă enervez prea tare…)