La Editura ”Risporint” Cluj-Napoca a apărut volumul ”Contabilitatea organizaţiilor nonprofit” – semnat de cunoscutul economist Alexandru Tamba. Volumul cuprinde o serie de modificări care au apărut pe parcursul ultimilor cinci ani în ceea ce priveşte contabilitatea ce se aplică organizaţiilor nonprofit: fundaţii, sindicate, patronate, partide politice, organizaţii profesionale indiferentde profitul lor. ”Scopul acestei lucrări este acela de a veni în ajutorul fiecărei fundaţii, asociaţii, organizaţii sindicale, organizaţii patronale şi alte persoane juridice fără scop patrimonial în conducerea evidenţei contabile, precum şi pentru a avea o imagine completă asupra patrimoniului şi a rezultatelor financiare a acestora. După şapte ani de la apariţia cărţii <<Contabilitatea aplicată asociaţiilor, fundaţiilor, organizaţiilor sindicale, patronale, partidelor politice, contabilitatea aplicată persoanelor fizice autorizate (PFA), intreprinderilor independente, asociaţiilor familiale, cultelor relogioase, asociaţiilor de proprietari>> şi cinci ani de la reeditarea ei, am simţit nevoia de a rescrie această carte cu modificările ce au apărut pe parcursul ultimilor cinci ani ”, scrie autorul în prefaţa cărţii. Lucrarea este utilă profesioniştilor contabili care lucrează în domeniul financiar-contabil, studenţilor care studiază contabilitatea, asociaţiilor non-profit, precum şi tuturor celor care sunt preocupaţi de problematicile economice.