Elevii nu vor mai avea parte de vacanţa intersemestrială din luna februarie, conform unui anunţ al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Astfel, vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 şi va avea trei săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială. Potrivit structurii anului şcolar 2019-2020, semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019. În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Vacanţa de iarnă va fi în perioada 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), fragmentarea accentuată a anului şcolar. Până acum, elevii au beneficiat şi de vacanţă intersemestrială, în perioada 2 – 10 februarie. Semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie până pe 12 iunie 2020. Pentru clasele de finalizare a învăţământului liceal, anul şcolar va avea 33 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 29 mai 2020. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 5 iunie 2020.
Elevii clasei a VII-a vor susţine simularea Evaluării Naţionale
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a mai anunţat că elevii claselor a VII – a vor susţine simularea Evaluării Naţionale (EN), în perioada 11 – 13 martie 2019, adică peste mai puţin de o lună. Introducerea simulării EN are ca argument principal rezultatele slabe. Potrivit calendarului aprobat de MEN, prima probă scrisă din cadrul EN VIII, Limba şi literatura română, va avea loc pe data de 18 iunie 2019. Calendarul mai arată că cea de-a doua probă scrisă, matematică, se va desfăşura în data de 20 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă – pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în data de 21 iunie. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie procedură urmată de înregistrarea contestaţiilor. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afişarea rezultatelor finale. Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la EN se face în perioada 3 – 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018 – 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019. Ulterior afişării rezultatelor, în perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeaşi procedură şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ. Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 – 8 iulie. Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019. ”Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80 la sută, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20 la sută în calculul mediei de admitere”, spun reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Înscrierile în învăţământul primar încep în 4 martie
Ministrul Educaţiei a anunţat că prima etapă pentru înscrierea în învăţământul primar va avea loc în perioada 4 – 22 martie, iar a doua etapă va avea loc în perioada 2 – 8 aprilie 2019. ”Metodologia este pregătită. Prima perioadă de înscriere începe pe 4 martie, până pe 22 martie. Etapa a doua va fi între 2 aprilie şi 8 aprilie”, a anunţat, marţi -19 februarie, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Conform reprezentanţilor MEN, procedurile de înscriere nu se vor schimba semnificativ. ”Procedura de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 este simulare celei aplicate în anul şcolar anterior, nefiind aduse modificări semnificative metodologiei. În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019 inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de şase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 inclusiv pot fi înscrişi în învăţământul primar dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare”.